Îndrăgitul serial, Vise de smarald, vine Acasă începând de luni, 16 noiembrie!
Divertisment / 13.11.2015

Acasă le aduce telespectatorilor, începând de luni, 16 noiembrie, povestea extraordinară a personajelor serialului Vise de smarald. Frumoasa Beatriz Elena Beltran se implică total în protejarea mediului înconjurător.

Tânăra pornește într-o luptă împotriva industriașului Cezar Augusto Salvatierra, pentru a pune capăt tăierii arborilor și a-l determina pe acesta să proceseze în mod corespunzător deșeurile pe care fabrica lui le arunca în râul și barajul Valle Bonito. Prinsă în lupta împotriva lui Cezar, fata nu știe că acesta este tatăl ei biologic.

Între timp, viața lui Beatriz este marcată de o pierdere tragică și o dezamăgire amară, care au făcut-o să se închidă în fața dragostei. Soarta însă i-l va scoate în cale pe Juan Andres Montalvo, un avocat a cărui dragoste profundă va vindeca inima ei. Ceea ce Juan Andres nu poate să își imagineze este că el s-a îndrăgostit tocmai de femeia pe care a fost angajat să o găsească: a cincea moștenitoare a lui Salvatierra. Beatriz va avea parte de nenumarate comploturi și jocuri meschine din partea celor trei neveste ale lui Salvatierra, toate orbite de lăcomie și ambiția de a intra în posesia averii. Această nouă situație o va duce pe fată în lupta pentru adevăr, identitatea, valorile, visele și dragostea ei.


Telespectatorii vor putea urmări Acasă, începând cu 16 noiembrie, în fiecare seară, de luni până duminică, de la ora 22:00, o poveste extraordinară de viață și de dragoste!


Acasă e viața ta!
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro