Jucărie pentru femei: Un robot-bebeluş, lansat în Japonia
Toyota Motor Corp a prezentat, luni, un robot de mici dimensiuni, denumit Kirobo Mini, construit pentru a funcţiona ca un companion-bebeluş în Japonia, o ţară care se confruntă cu o scădere dramatică a ratei naşterilor, deoarece multe dintre femeile nipone decid să nu aibă copii, informează agenţia Reuters, citată de News.ro.
Noul proiect non-auto al companiei Toyota vizează inversarea unei tendinţe demografice periculoase, din cauza căreia această ţară ocupă primul loc în topul naţiunilor industrializate cu cel mai accelerat ritm de îmbătrânire a populaţiei. Din acest motiv, Japonia se confruntă cu o scădere a populaţiei fără precedent pentru o ţară care nu se află în război şi nu este devastată de foamete şi boli.Toyota intenţionează să comercializeze robotul Kirobo Mini, care clipeşte şi vorbeşte cu o voce de bebeluş, cu suma de 39.800 de yeni (392 de dolari) în Japonia, în 2017.
”Se clatină puţin, iar asta imită un bebeluş care este aşezat, dar care nu şi-a dezvoltat încă abilitatea de a-şi păstra echilibrul”, a spus Fuminori Kataoka, creatorul robotului Kirobo Mini. ”Această vulnerabilitate are rolul de a stimula o conexiune emoţională”, a adăugat el.
Robotul va fi pus în vânzare alături de un ”leagăn”, dar şi de un scaun pentru bebeluşi, creat pentru a putea să fie fixat în suportul pentru pahare din automobile.
Noul robot automatizat creat de Toyota se înscrie într-o listă mai lungă tot mai mare de roboţi-companioni, precum Jibo, creat de experţii în robotică de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) pentru a semăna cu o lampă, şi Paro, un robot ce imită un pui de focă, realizat de compania japoneză Intelligent System Co Ltd în scopuri terapeutice, pentru a-şi ajuta pe pacienţii în vârstă diagnosticaţi cu demenţă. Aproximativ un sfert din populaţia Japoniei are peste 65 de ani, iar acest fapt pune o presiune uriaşă pe sistemul serviciilor sociale.
Sporită de refuzul de a-i invita pe imigranţi pentru a stimula populaţia aptă de muncă, criza demografică din Japonia nu dă semne de atenuare, iar guvernul nipon şi-a îndreptat atenţia spre roboţi, pentru a suplini această carenţă, relatează agenţia citată de News.ro.
În ultima jumătate de secol, naşterile din Japonia au scăzut cu 50% şi au ajuns la aproximativ 1 milion pe an, potrivit statisticilor guvernamentale, iar o femeie din 10 nu se căsătoreşte niciodată. Naşterile din afara căsătoriei sunt văzute cu ochi răi în Japonia şi sunt mult mai puţin frecvente în comparaţie cu numărul lor din celelalte ţări dezvoltate ale lumii.
Japonia ocupă deja un loc fruntaş în topul ţărilor care folosesc roboţii industriali. Această ţară deţine a doua cea mai mare concentraţie de roboţi industriali, după Coreea de Sud, cu 314 maşini la 100.000 de muncitori, potrivit International Federation of Robots. Graţie noilor tehnologii concepute pentru a-i ajuta să interacţioneze mai bine cu oamenii, roboţii au depăşit deja universul fabricilor şi ”s-au mutat” în locuinţe, birouri, magazine şi spitale.
Potrivit inginerului Fuminori Kataoka, Toyota, care investeşte puternic pentru a dezvolta un program de inteligenţă artificială ce va fi inclus într-un model viitor de automobil care se conduce singur, consideră că robotul-bebeluş Kirobo Mini reprezintă un pas înainte în direcţia construirii unor roboţi mai avansaţi, capabili să recunoască şi să reacţioneze la emoţiile umane.