28
Mai bine un selfie decât poze făcute de alţii! 35 de imagini ratate de fotografii de ocazie
Divertisment / 10.01.2018

Nu toţi cei care sunt rugaţi să pozeze persoane pe care nu le cunosc reuşesc să facă o fotografie bună. Iată câteva cazuri în care cei care s-au lăsat pe mâna unor necunoscuţi au regretat.

Întotdeauna vrem să apărem toţi într-o poză, dar cineva trebuie să se sacrifice şi să stea în spatele camerei foto. Un selfie rezolvă acest neajuns, dar nu este soluţia perfectă şi nu poate cuprinde, de exemplu, un grup mare de persoane, şi atunci cea mai la îndemână soluţie rămâne să rogi pe cineva să facă poza respectivă.

Cea mai frecventă situaţie de acest gen survine când călătoreşti, iar atunci lucrurile se complică puţin. Dacă nu vorbeşti limba din locul respectiv, este mai greu să te faci înţeles, dar bunăvoinţa persoanei la care apelezi poate surmonta dificultăţile de comunicare.

Problema e că, deşi nu pare un proces dificil, unele persoane nu se pricep să facă poze sau nu sunt familiarizate cu device-ul cu care au de-a face, chiar dacă tot ce au de făcut este să încadreze corect şi să apese butonul declanşator. Fără să-şi dea seama, unii acoperă obiectivul cu degetul, alţii declanşează prea repede camera şi imaginea este compromisă.

Din fericire, oricine are un telefon sau o cameră foto digitală poate verifica apoi imaginea realizată, iar dacă aceasta nu a ieşit bine, poate fi făcută din nou. În schimb, cei care se grăbeasc şi au încredere în străinii care le sar în ajutor regretă amarnic că nu s-au uitat să vadă ce a ieşit - unii sunt acoperiţi de un deget, alţii nu apar deloc în poză ori nu li se vede chipul sau obiectivul turistic nu este încadrat corespunzător.


Iată 35 de imagini publicate de Bored Panda care arată că uneori e mai bine să te mulţumeşti cu un selfie.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro