Poate că nu ne este mereu ușor cu ele, dar pisicile ne fac viața mai frumoasă
În Antichitate, pisica a constituit adesea obiectul unui adevărat cult, după cum o dovedesc colecţiile de mumii şi statuetele provenite din Egipt. Fiecare templu din Egipt adăpostea familii de pisici. Când o pisică murea, corpul acesteia, îmbălsămat cu grijă cu substanţe aromate, era depus într-un mic sicriu împodobit adesea cu încrustaţii de aur, care era îngropat într-un cimitir special, rezervat exclusiv pisicilor. Vestigii ale civilizaţiei Egiptului antic oferă dovezi că pisica era venerată în mijlocul familiilor regale din acele vremuri, arată Kay Ragland în lucrarea sa "Kittens" (publicată prima dată în 1988). Când oamenii de ştiinţă au pătruns în mormintele faraonilor au descoperit pisici mumificate îngropate, în camere aflate în interiorul piramidelor, împreună cu alte lucruri de mare valoare. Ei au găsit, totodată, pe pereţi hieroglife care făceau referire la o rasă de pisică foarte respectată în Egiptul antic.


În Evul Mediu, pisicile au fost mult timp victimele unor prejudecăţi absurde. Cele "nouă vieţi" legendare ale pisicilor reprezintă o fantezie care se datorează poate faptului că aceste animale remarcabile pot îndura multe maltratări şi totuşi supravieţuiesc.

În prezent, există în întreaga lume există aproximativ 60 de rase de pisici cunoscute, iar pisica europeană cu blana scurtă este cea mai răspândită, indică portalul www.cute-calendar.com. Ziua internaţională a pisicii este un prilej pentru ca acestor animale de companie să le fie oferită mâncare delicioasă, precum şi alte cadouri care le plac.


De ziua lor, aceste feline încântătoare merită să fie prețuite cu toată atenția. Iată cele mai frumoase imagini cu pisici publicate în acest an de Eva.ro!
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro