15 lucruri pe care trebuie să le ştiţi despre filmul „Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron”
Studiourile Marvel prezintă „Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron”. Când Tony Stark reporneşte un program inactiv de menţinere a păcii, lucrurile scapă de sub control, iar cei mai puternici Eroi ai Pământului – incluzându-i pe Omul de Oţel, Căpitanul America, Thor, Incredibilul Hulk, Văduva Neagră şi Ochi de Şoim – sunt supuşi unui test limită, pe măsură ce se luptă să salveze planeta de distrugerea de către teribilul Utron.
Filmul „Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron / Avengers: The Age of Ultron” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 24 aprilie 2015, fiind proiectat în varianta 2D, 3D şi IMAX 3D. Biletele s-au pus deja în vânzare în toate cinematografele partenere.Iată 15 lucruri pe care trebuie să le ştiţi despre film, înainte de pătrunde din nou în Universul Cinematografic Marvel:
1. Costumarea Supereroilor pentru scena marii petreceri a fost sarcina cunoscutului designer de costume Alexandra Byrne. Pentru că este pentru prima dată când Thor va fi văzut în haine de petrecere, Byrne a colaborat cu Chris Hemsworth pentru a găsi cea mai potrivită combinaţie între blugi, jachetă şi cămaşă, care să îi pună în evidenţă corpul, dar să nu îl facă să pară prea elegant. Costumarea lui Tony Stark a fost mai uşoară, mai ales pentru că Robert Downey Jr. şi-a dorit un look sofisticat. Ulterior, Savile Row, croitorul faimos al Londrei, a întregit ţinutele. După cinci probe, Tony Stark a apărut arătând extrem de elegant.
2. Pentru acest film, scenograful Charles Wood şi echipa sa au construit un nou platou imens pentru Turnul Răzbunătorilor, cel mai mare construit vreodată în Universul Marvel. Mare parte din film se desfăşoară acolo, pe mai multe niveluri diferite. Un perete mare de sticlă îi dezvăluie privitorului oraşul New York, dar şi un hangar pentru Quinjet. Mediile multiple sunt interconectate, oferind posibitatea de a urca de la parter la etaje şi invers.
3. Platoul pentru Turnul Răzbunătorilor este construit pentru a funcţiona în poveste în mai multe feluri. În film, Turnul, creat şi construit de Tony Stark, este un loc de întâlnire pentru Răzbunători – un loc pentru planificare, afaceri, relaxare sau studiu. Există o zonă de relaxare, trei zone cu laboratoare, la care se adaugă o cameră a maşinilor, o sală de fitness şi un vestiar. Turnul a fost, de asemenea, creat să ofere tot ceea ce Tony Stark are nevoie pentru cercetarea şi munca lui.
4. Hulk a primit o îmbunătăţire binevenită pentru garderoba sa - pantaloni elastici, de purtat pe sub haine. S-au dus vremurile în care Hulk era surprins în situaţii stânjenitoare, pe jumătate dezbrăcat, în haine rupte, după ce avea loc transformarea – pantalonii creaţi din material de microfibră, de ultimă generaţie, se mulează perfect pe dimensiunile marelui Hulk.
5. Datorită abilităţilor de inginerie ale lui Tony Stark, Hawkeye a beneficiat de o îmbunătăţire a armelor din dotare. El are acum multe tipuri noi de săgeţi, care deservesc scopuri diferite. Unele dintre acestea sunt explicate în film, dar altele pot fi descoperite cu bucurie de public, în timpul vizionării. Mai mult decât atât, tolba lui Hawkeye a fost schimbată – este şi mai automată, se încarcă mai repede şi poate susţine nouă săgeţi.
6. Arcul lui Hawkeye a căpătat o nouă înfăţişare, schimbându-i-se culoarea de la clasicul negru la maro. Alte funcţii adăugate includ şi câte un dispozitiv de vizare infraroşu, respectiv vizare sonică.
7. Scutul Căpitanului America a fost, de asemenea, modificat. Acesta are acum capacitatea de a fi chemat înapoi, precum costumele Omului de Oţel. În locul celor două mânere din spate, a fost instalat un element magnetic care este atras de metalul de pe mănuşa lui Cap.
8. Graţie lui Tony Stark, Văduva Neagră ajunge să își etaleze noile bastoane de luptă, inspirate din cele marca Escrima Sticks. Dar cele două bastoane ale Văduvei Negre se încarcă la fel ca acele ei, aşa că atunci când înţeapă, nu îşi împunge doar adversarul, ci eliberează şi un şoc masiv de energie.
9. Noile personaje care intră din benzile desenate în Universul Cinematografic Marvel sunt Wanda (Scarlet Witch) şi Pietro Maximoff (Quicksilver), care deţin puteri nemaivăzute până acum pe ecran. Pietro este rapid ca sunetul, iar Wanda este telekinetică, având puterea să manipuleze oamenii prin activarea neuronilor de la distanţă.
10. Un alt personaj în echipa Răzbunătorilor este Vision, interpretat de Paul Bettany, pe care îl cunoaştem din rolul lui Jarvis, din filmele “Omul de Oţel”. El reprezintă o formă de viaţă artificială, al cărui aspect este cu adevărat unic. Puterile lui Vision sunt spectaculoase şi reprezintă o nouă bază a puterii echipei Răzbunătorilor.
11. Hulkbuster este o piesă de rezistenţă a echipamentului tehnic al “Omului de Oţel” – un super costum, pre-construit, special creat pentru dimensiunile lui Hulk. Armura Hulkbuster a fost dezvoltată de Tony Stark şi Bruce Banner, după ce au studiat acţiunile fizice ale lui Hulk şi nivelurile de putere cu scopul de a găsi o cale să îl liniştească şi să reducă daunele cauzate de crizele lui. Un satelit pe orbită joasă este întotdeauna în jurul lui Banner iar, la momentul potrivit, Tony Stark poate lansa armura Hulkbuster şi intra în ea, oprindu-l astfel pe Hulk, cel puţin teoretic.
12. Quinjet-ul reproiectat are o înfăţişare mai militărească, iar piloţii pot vedea mai bine mediul înconjurător în timp ce zboară. Design-ul s-a bazat pe cabina de pilotaj a unui elicopter, cu geamul în faţă şi jos, fapt ce va oferi publicului un sentiment imens de viteză atunci când Quinjet-ul zboară prin oraş. Interiorul a fost simplificat până la un spaţiu mai elegant, utilitar, cu multe dintre finisajele de lux şi căptuşeala îndepărtate pentru a obţine un aspect mai îndrăzneţ.
13. Locații reale din întreaga lume au fost utilizate în filmul Marvel “Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron” pentru a transpune povestea în realitate, dar și pentru a sprijini ideea că Răzbunătorii sunt cu adevărat o echipă care elimină ameniţările la nivel global. Din Anglia în Africa de Sud, Italia și Coreea, producția a fost filmată în medii reale care adaugă profunzime și complexitate aspectului finit al filmului.
14. Filmarea din Coreea a fost foarte semnificativă pentru actriţa coreeană Claudia Kim, care a crescut în Seul şi o interpretează pe Dr. Helen Chon în acest film. Ea este foarte mândră de faptul că unele scene din “Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron” au fost filmate în Coreea.
15. Un avantaj unic pentru producţia din Seul a fost reprezentat de folosirea dronelor şi a maşinilor controlate de la distanţă pentru a amplasa camera video în locuri în care nu ar fi putut ajunge operatorii sau elicopterele. Producţia s-a bucurat de expertiza fraţilor Menstru Pa, campioni naţionali coreeni la zborul dronelor, şi Pak Min Keu, campion naţional coreean la curse de maşini manevrate de la distanţă.