6 ANI DE HARD ROCK CAFE CU ZDOB si ZDUB
Divertisment · Stiri / 11.12.2013

Hard Rock Cafe sarbatoreste vineri, 24 ianuarie, incepand cu ora 22:00, sase ani de la deschiderea in Romania a primului restaurant apartinand celebrului lant american. Concertul aniversar ii va avea ca invitati pe ZDOB SI ZDUB, cea mai indragita trupa din Republica Moldova. Moldovenii trec Prutul pentru a face hora mare pe scena din HRC de Ziua Unirii Principatelor Romane.

Infiintata acum 20 de ani, ZDOB si ZDUB are noua albume la activ si mii de concerte in tara si strainatate, alaturi de mari nume ale scenei internationale precum: Rage Against The Machine, Red Hot Chilli Peppers, Emir Kusturica, Soulfly, Garbage si multi altii. Cel mai recent album, “Basta Mafia”, lansat oficial in 2013 tot la Hard Rock Cafe de catre Bestmusic si METALHEAD, este rodul unei munci de aproape doi ani. Pe album este inclus si single-ul “Moldovenii s-au nascut”, lansat in Romania la sfarsitul lunii ianuarie, care se bucura deja de popularitate in randul publicului.



Pentru concert s-au pus in vanzare, exclusiv pe www.iabilet.ro si la Hard Rock Cafe, bilete la urmatoarele preturi:

- 80 de lei, cu loc la masa (numar limitat la 300 de bilete)

- 60 de lei, cu loc in picioare in fata scenei

Pe www.iabilet.ro poti comanda atat bilete in format electronic (print @ home - platesti cu Cardul online sau cu PayPal) cat si bilete in format fizic, cu plata ramburs (Fancurier) sau prin OP. Pentru plata ramburs sau prin OP, va rugam sa ne contactati la contact[at]iabilet.ro sau sa sunati la 0741.272.967 (intre 09:30 si 18:00, de luni pana vineri).


Accesul se face incepand cu ora 20:30, iar concertul incepe la ora 22:00.

Facebook event: www.facebook.com/events/1433160273579341/

Deschis la inceputul anului 2008 in parcul Herastrau, Hard Rock Cafe Bucuresti este cel mai mare restaurant din Europa al lantului american de renume, avand 300 locuri in interior si 200 pe terasa. Datorita design-ului unic si a colectiei impresionante de obiecte care au apartinut unor artisti si trupe de legenda, Hard Rock Cafe este un adevarat muzeu al muzicii. Aici sunt expuse costume de scena, chitare clasice, postere, coperti de albume, LP-uri si multe alte obiecte care au apartinut unor staruri precum: John Lennon, Michael Jackson, Madonna, Bruce Springsteen sau Steven Tyler. HRC Bucuresti este cunoscut si pentru concertele live organizate saptamanal si magazinul de suveniruri Rock Shop, in care sunt comercializate produse precum: tricouri create de artisti celebri, insigne in editie limitata, brichete, sepci, pahare, geci de piele etc.



Mari nume ale muzicii romanesti si internationale au cantat, pe parcursul celor sase ani, pe scena din Hard Rock: Nazareth, Mr. Big, The Rasmus, T-Rex, New Model Army, Paul Gilbert, John Hammond, Louisiana Red, John Lawton, Coco Montoya, Mungo Jerry, Holograf, Vama, Directia 5 si multi altii.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro