Adrian Despot, mărturisiri despre incendiul din Colectiv
Cântăreţul a fost una dintre victimele dezastrului de vineri seara, însă a reuşit să scape şi chiar să salveze alte vieţi.
Solistul trupei "Viţa de vie" a fost prezent marţi la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu unde le-a vorbit studenţilor despre tragicul eveniment din clubul Colectiv."Majoritatea oamenilor implicaţi în acest dezastru care s-a întâmplat nu erau pregătiţi, de la instituţiile statului până la funcţionari şi aşa mai departe... şi este important să vorbim despre succes şi despre paşii pe care trebuie să-i urmăm ca să fim pregătiţi, să fim pregătiţi atât pentru noi, cât şi pentru cei din jurul nostru. Nu sunt un speaker şi sunt foarte afectat de evenimentele petrecute, n-am nicio idee cum o să decurgă această întâlnire între noi. Invitaţia a fost destul de veche, invitaţia am primit-o acum două luni de zile, mi-a plăcut foarte mult ideea şi pentru că sunt un om de cuvânt am venit astăzi în faţa voastră, dar recunosc că, practic, toată lumea s-a schimbat, cel puţin lumea mea s-a schimbat, şi n-am idee cum o să decurgă această întâlnire. O să fie cel puţin interesantă"
"Trebuie să mai spun că, vis-a-vis de lipsa mea de declaraţii în spaţiul public, după evenimentul de la Colectiv, se datorează unui fapt simplu, dacă vreţi, mi-am făcut datoria civică, am fost la Poliţie, am fost audiat şi am depus mărturia mea şi din punctul meu de vedere tot ce ţine de spaţiul public şi de declaraţiile mele pentru acel eveniment s-a încheiat acolo. Există, bineînţeles, întrebarea: Ok, partea civică ţi-ai făcut-o, dar partea morală? Partea morală, asta e o întrebare care vine din presă, partea morală faţă de oameni nu vrei să ţi-o faci, ei vor să afle ce s-a întâmplat acolo... şi asta mă face să zâmbesc puţin amar pentru că mi se pare foarte nepotrivit ca presa, mass-media, să folosească cuvântul moral"
Despot a fost audiat ca martor şi a declarat în faţa anchetatorilor că a încercat să iasă cât mai repede din club, însă la ieşire a căzut peste alte persoane, iar alţii la rândul lor peste el. De asemenea a specificat că din tavan cădeau burete şi lemn ars. Ce este important este că nici el, ca mulţi alţii, nu au văzut ca în club să fie extinctoare.
"Nu am remarcat ca cineva să încerce să stinge incendiul. Mi-am luat hainele din cuier, am alergat către ieşire, iar în momentul în care am ajuns în dreptul ieşirii, mai exact la intrarea în containerul de la accesul în club, iar acolo era foarte multă lume, dar nu se putea ieşi. S-a creat o ambuscadă la intrarea în container, deoarece multe persoane erau deja căzute pe jos, iar din spate erau alte persoane care împingeau. La rândul meu, şi eu am căzut, iar sub mine mi-am dat seama că se aflau mai multe persoane. Peste mine au căzut mai mulţi oameni, şi am rămas prins în acea ambuscadă.
La un moment dat, am auzit zgomote din exterior, ca şi cum cineva încerca să spargă peretele şi să creeze o ieşire. Atunci, am simţit că presiunea corpurilor omeneşti de deasupra mea s-a slăbit, şi am dedus că cineva reuşeşte să scoată oamenii din interior. M-am ridicat la rândul meu şi am plecat târâş spre ieşire. M-am uitat în spatele meu, în club, şi nu am mai văzut nicio persoană. Până am ajuns la ieşire, am reuşit să trag o fată afară, care era conştientă. La ieşirea afară, am văzut aproximativ 30 de persoane, unele care suferiseră arsuri, iar alte persoane erau sănătoase. Nu am observat nicio persoană decedată"