Alexandru Abagiu a prezentat “Tendinte Beauty 2012-2013”
Divertisment · Stiri / 25.09.2012

“Tendinte Beauty toamna-iarna 2012-2013” - aceasta a fost tema seminarului prezentat de celebrul make-up artist Alexandru Abagiu in cadrul targului Cosmetics Beauty Hair organizat de Romexpo.

Prezentarea a debutat cu tendintele in make-up si a pus acentul pe machiajul ochilor, cu exemple din prezentarile de moda care au avut loc in marile capitale ale lumii. Cum arata acesta? Iata cateva caracteristici pentru Dark Glam: conturare excesiva a coltului intern al ochiului, un plus de luminozitate pe pleoapa mobila, pliul pleoapei marcat in tonalitati mate, buzele sunt adeseori pastrate naturale si, de retinut, ca nu se folosesc mai mult de doua tonuri de fard.

Si pentru ca in acest sezon nu lipsesc grafismele creative, Alexandru Abagiu ne ofera cateva trucuri pentru aplicarea corecta a eyelinerului: “aplica eyelinerul de la coltul extern catre centru, porneste apoi din coltul intern catre centru, uneste cele doua linii pe zona centrala. Aplica cat mai la baza genelor si evita spatiile libere. Asigura-te ca pielea este perfect intinsa. Nu lasa produsul sa se usuce pe aplicator.”


In acest sezon, in machiajul ochilor se poarta adaosul de culoare folosind fard de pleoape sau tus in tonuri de portocaliu, albastru, stacojiu. O alta tendinta are in prim-plan sprancenele creative, decorate cu strass. Blush-ul are culori saturate, vii, fie cu textura cremoasa ori mata.

Seminarul a continuat cu Machiajul buzelor, Alexandru Abagiu spunand ca tendintele internationale aduc in atentie tonurile de rosu, dar blurate pe conturul buzelor. Se poarta Bordo ca la Gucci, Guy Laroche, Nina Ricci si Tangerine ca la Kenzo, Narciso Roriguez, Dennis Basso, culori care se regasesc si pe buze si pe ochi si pe unghii.


Care sunt tendintele in coafura pentru toamna-iarna? Iata cuvintele cheie: breton plat, impletituri, carari, volum. Coafura readuce stilul Pony tail, tinuta fiind completata simplu doar cu eyeliner si ruj. Colormania raspandeste in firele de par suvite in tonuri de mov, roz, violet si albastru. Nu lipseste nici look-ul androgin cu un par curat si bine ingrijit care elibereaza fata, parul rasucit, cu diferite impletituri, cocul balerina care pare tineresc si ridica trasaturile fetei, relaxat avand cararea bine definita. Accesoriile pentru par se folosesc acum mai mult ca niciodata si pot fi clame, clipsuri, strass, pene, caciuli, ace cu perle.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro