Angela Gheorghiu se declară fericită alături de noul ei partener
Soprana română Angela Gheorghiu este un star al operei internaţionale. S-a născut la Adjud şi, încă din copilărie, a fost clar că destinul său este muzica. A absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a cunoscut-o pe Mia Barbu. Angela Gheorghiu şi-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în "La Bohème", la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena. La Royal Opera House Covent Garden a cântat pentru prima dată în mult aclamata "La Traviata", în 1994, când BBC a difuzat această operă. "S-a născut o stea", remarca presa, în acea perioadă, notează agenţia Mediafax.


De atunci, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile opere din lume, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Salzburg, Berlin,Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Vienna, Salzburg şi multe altele.

Pentru cariera ei strălucită, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor, dar şi de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor acordate de Guvernul francez. În decembrie 2010, Angela Gheorghiu a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Iaşi. În acelaşi an, Angela Gheorghiu a fost decorată cu Ordinul "Steaua României" în grad de Comandor - cea mai înaltă decoraţie acordată de către preşedintele României. În octombrie 2012, Angela Gheorghiu a primit Medalia "Nihil Sine Deo" din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro