Angelina Jolie și Brad Pitt sunt din nou împreună, dar nu renunță la divorț
Brad Pitt și Angelina Jolie sunt la un pas de a-și reface relația, după sesiuni intense de consiliere spirituală. Cei doi actori au șocat întreaga lume când au anunțat că se despart, în luna septembrie a anului trecut.
În plin proces de divorț, surse apropiate cuplului au dezvăluit că cei doi s-au întâlnit față în față pentru prima dată și au decis să mai acorde o a doua șansa relației lor.
Ian Halperin, biograful cuplului, a declarat că cei doi actori s-au întâlnit în casa unui prieten, la Hollywood. "Brad a fost cel care a făcut primul pas, apoi s-au prăbușit unul în brațele celuilalt", a spus biograful celebrităților, potrivit thesun.co.uk.
"Au fost multe lacrimi și nimic nu a rămas nerostit. Și-au spus tot ce aveau de spus, chiar acolo, în acea casă. În acel moment au decis ca au nevoie de un nou început. A fost un punct care a marcat nașterea unei noi etape din relația lor
", a mai spus Halperin.
Potrivit biografului, Angelina și Brad depun efort pentru a-și reface relația, iar pentru asta au decis să apeleze la ședințe intensive de reabilitare și consiliere spirituală.
Despărțirea celor două superstaruri a survenit în urma unui incident care a avut loc la bordul unui avion privat care zbura din Franța către Los Angeles. În timpul călătoriei, Brad a avut o dispută verbală cu fiul lor cel mare, Maddox. Din cauza incidentului, despre care nu există detalii clare, avionul a aterizat pe un alt aeroport, la cererea unei persoane de la bord, cel mai probabil Angelina.
Deși prietenii apropiați ai cuplului au fost de părere că cei doi nu mai au șanse să-și repare relația în urma acelui incident, timpul petrecut despărțiți i-a făcut pe Brad și Angelina să-și privească dintr-o altă perspectivă relația.
"Angie a fost foarte, foarte furioasă din cauza acelui incident din avion care i-a implicat pe Brad și Maddox. A fost un moment toxic. Am vorbit cu multe persoane din anturajul lor, prieteni și membrii ai familiei, iar nimeni nu părea să le dea vreo șansă de împăcare. Dar amândoi au realizat că sunt mai fericiți împreună decât despărțiți
", a mai spus Ian Halperin.
Biograful susține că cei doi actori se văd precum celebrul cuplu format din Richard Burton și Elizabeth Taylor, care au avut o relație explozivă, căsătorindu-se și divorțând de două ori.
"Atât Angelina, cât și Brad au depus mult efort pentru a se schimba de la incidentul din avion. Sunt încă îndrăgostiți unul de celălalt", a declarat biograful cuplului.
Dar în ciuda faptului că sunt la un pas de a-și reface relația, cei doi actori nu renunță la divorț. Potrivit aceleiași surse, Brad și Angelina sunt de părere că divorțul va marca un nou început.
"Ambii consideră căsătoria doar o hârtie și odată ce divorțul va fi finalizat, vor avea cale liberă să-și reclădească relația de la început", a declarat Halperin.
Vestea împăcării vine după ce Angelina a declarat recent pentru The Telegraph că nu îi place deloc să fie singură. "Nu îmi place să fiu singură. Nu este ceva ce mi-am dorit. Nu e nimic plăcut în asta. Este foarte dificil. Uneori poate părea că mă descurc, dar de fapt încerc să duc fiecare zi până la capăt. Din punct de vedere emoțional a fost un an foarte dificil", a mărturisit Angelina Jolie.
Angelina Jolie și Brad Pitt au împreună șase copii, trei biologici și trei adoptați.
Angelina Jolie și Brad Pitt au împreună șase copii, trei biologici și trei adoptați.