Artista Teatrului de Operetă din Budapesta s-a prezentat la preselecţie cu o compoziţie proprie, intitulată "Feel".
Echipa desemnată cu organizarea Selecţiei Naţionale Eurovision Ungaria a ales 20 de prime audiţii din cele 202 piese musicale înscrise în competiţie.
Pentru desemnarea piesei care va reprezenta ţara vecină la Concursul European al Cântecului organizat anul acesta în perioada 22-26 mai la Baku, vor avea loc două semifinale (28 ianuarie şi 4 februarie), ambele transmise în direct de Televiziunea Naţională şi, în urma deciziei unui juriu de specialitate dar şi a voturilor telespectatorilor, câte patru piese din ambele semifinale se vor califica în finală din 11 februarie, transmisă şi ea în direct de M1 şi Duna World.
Annamari Dancs (de mai bine de un an artistă a Teatrului de Operetă din Budapesta) s-a prezentat la preselecţie cu o compoziţie proprie, intitulată "Feel". Interpreta care are deja experienţa Festivalulului Internaţional “Cerbul de Aur” (la care a câştigat Premiul de Popularitate în 2008) mai are un “antecedent” fericit şi în domeniul Eurovision (ea fiind fiind printre cei care câştigaseră Preselecţia din România în 2010 cu melodia A-Ha, numai că atunci însă a optat pentru o altfel de provocare, răspunzând invitaţiei Teatrului de Operetă Ion Dacian din Bucureşţi de a juca în două operete celebre - Sylvia şi Contesa Maritza).
“M-am decis foarte târziu să particip la preselecţia din Ungaria cu melodia Feel. Tocmai mă aflam pe o pârtie din Austria când am primit vestea că piesa se află între primii 20. Sunt foarte bucuroasă şi onorată. Indiferent de rezultatul final, eu deja mă consider intr-un fel câştigătoare şi sper din tot sufletul ca piesă aleasă în final de juriu şi publicul maghiar să reprezinte cu onoare Ungaria la concursul din Baku”, a spus Annamari.
Deşi, oficial, Eurovision este un concurs al compoziţiilor muzicale, artişţii au parte de o atenţie deosebită din partea jurnaliştilor şi specialiştilor marilor case de discuri care urmăresc an de an concursul, în speranţa descoperii unor noi talente. Conştientă de acest lucru, Annamari se consideră norocoasă pentru că poate beneficia de colaborarea colegilor de la “Broadway-ul budapestan” (stilist, scenograf, regizor, balerini) pentru realizarea unui adevărat scenoclip la (semi)finala televizată.
Prima ediţie a Concursului Eurovision a avut loc în anul 1956, cu participarea a şapte tări. În ediţia din acest an a concursului organizat de Uniunea Europeană de Radio-Televiziune (EBU) vor participa 43 de ţări. Numeroşi participanţi şi câştigători din anii precedenţi au devenit arhicunoscuţi pe plan internaţional: ABBA, Cliff Richard, Olivia Newton-John, Shadows, Ofra Haza, Céline Dion.