În data de 12 septembrie 2015, la Sala Radio, iubitorii muzicii bune vor avea ocazia de a fi martorii unui eveniment muzical de excepţie: Ansamblul Aleksandrov concertează în premieră în România.
Din cauza unei modificări în programul de turneu al Ansamblului, concertul programat iniţial pentru orele 20:00, se va desfăşura de la orele 17:00. Posesorii de bilete care nu pot ajunge la ora anunţată au dreptul de a returna biletele la punctele de vânzare de unde au fost achiziţionate. Persoanele care au achiziţionat bilete sunt rugate să confirme prezenţa pentru orele 17:00 până la data de 31 august 2015, la adresa de mail: [email protected] .
Pentru ca anul acesta se aniversează 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Ansamblul Alexandrov doreşte să ofere acest concert cadou pentru toţi oamenii din România.
Ansamblul Aleksandrov este cel mai mare ansamblu artistic din Rusia. Data înfiinţării este considerată ziua de 12 octombrie 1928, atunci când a avut loc şi primul concert pe scena Casei Centrale a Armatei Roşii. În acele timpuri, ansamblul era format din doar 12 persoane. La jumătatea anilor '30, corul număra deja aproape 300 de membri, iar renumele său depăşise demult graniţele Uniunii Sovietice.
Corul Ansamblului Aleksandrov este renumit pentru fineţea şi puritatea interpretării muzicale academice, plină de emoţie, artă şi înzestrare vocală. Muzica Ansamblului combină cu succes instrumentele populare ruseşti – donara, balalaica şi acordeonul cu butoane – cu instrumentele de suflat din metal şi lemn.
Din palmaresul impresionant pe care Ansamblul Aleksandrov l-a adunat de-a lungul existenţei sale merită evidenţiate câteva realizări de excepţie: în anul 2004, Ansamblul a susţinut un concert de neuitat la Vatican, primind binecuvântarea Papei Ioan Paul al II-lea. În 2007, Ansamblul Aleksandrov a „învins” N.A.T.O, printr-un recital de excepţie care a avut loc chiar la sediul Alianţei Nord Atlantice de la Bruxelles. În 2008, au fost aniversaţi 80 de ani de existenţă ai Ansamblului printr-un turneu pe întreg teritoriul fostei Uniuni Sovietice şi în aproape 60 de ţări din Europa, Asia, Africa şi America.
Parteneri media: Magic FM
Organizator: Music Production SRO