Ashton Kutcher şi Mila Kunis s-au căsătorit

Stiri / 06.07.2015

Cei doi actori, care anul trecut au devenit părinţii unei fetiţe, s-au căsătorit weekendul trecut, într-o ceremonie ale cărei detalii nu au fost făcute publice, relatează revista People, citată de Mediafax.

O sursă a confirmat pentru revista People căsătoria celor doi actori, însă reprezentanţii acestora nu au făcut nicio declaraţie până în prezent.

Acesta este prima căsătorie pentru Mila Kunis, în vârstă de 31 de ani, şi cea de-a doua pentru Ashton Kutcher, în vârstă de 37 de ani, după divorţul acestuia de actriţa Demi Moore, care a fost finalizat în noiembrie 2013.

Mila Kunis şi Ashton Kutcher, colegi în distribuţia serialului "Anii '70/ That '70s Show", au început o relaţie în 2012, la aproape un an după ce actorul s-a despărţit de actriţa Demi Moore, după şapte ani de căsnicie.


"Cu el, în acest show, am avut primul meu sărut real", declara Mila Kunis, citată de presa americană.

Însă relaţia acestora a început mult mai târziu, în 2012, cei doi logodindu-se în februarie 2014. În octombrie anul trecut, Mila Kunis a născut o fetiţă, Wyatt Isabelle, acesta fiind primul copil al cuplului.Zvonuri neconfirmate privind căsătoria celor doi actori au apărut de mai multe ori anul trecut în presa americană, mai ales după naşterea fetiţei acestora, notează Mediafax.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro