Biletele din categoria A sunt epuizate la concertul Taxi – 17 ani
Mai e o saptamana pana la concertul prin care Taxi aniverseaza 17 ani de scena, iar biletele din categoria A sunt epuizate, semn ca publicul vrea sa fie cat mai aproape de trupa.
Marti, pe 29 martie, la Beraria H, vine una dintre cele mai iubite si mai respectate trupe romanesti. Cu un istoric/portofoliu pe masura reputatiei (nenumarate hituri, numeroase premii, 8 albume, o participare la Eurovision chiar la inceput de cariera, concerte proprii in fata a mii de spectatori si videoclipuri care au scris istorie), Taxi are o cariera coerenta, pastrandu-si identitatea artistica si marca personala. Melodiile au intotdeauna texte cu mesaje inteligente, create de Dan Teodorescu, umorul si ironia isi fac loc chiar in abordarea unor subiecte importante, cum ar fi viata politica, cea sociala sau cea conjugala, trupa se bucura de fiecare aparitie scenica, transmitand o veselie molipsitoare. In concerte, personalitatea trupei se manifesta plenar, aceasta reusind sa surprinda cu fiecare aparitie.Pentru concertul de la Beraria H mai sunt disponibile bilete din categoria „Acces general”. Acestea se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro, in reţeaua fizica iabilet.ro (www.iabilet.ro/retea - Magazinul Muzica, Agenţiile Perfect Tour, stand-ul de bilete de la Metrou Unirii 1 (langa casa de bilelete Metrorex), Magazinele Uman din Baneasa Shopping City si de la Piata Romana, Magazinele IQ BOX, reţeaua de magazine Say – partener Orange, pe terminalele self-service ZebraPay din toata ţara), dar şi la Beraria H, precum si in ziua concertului, la intrare.