Câştigătorii competiţiei de voci vor cânta imnul Mega Mall alături de Loredana Groza
Divertisment · Stiri / 16.06.2015

Douăzeci și nouă de copii au fost aleși, după trei etape de preselecții și o finală cu 40 de participanți, să cânte alături de Loredana Groza imnul celui mai mare centru comercial din București, Mega Mall. Artista și reprezentanţii Atelierului de Voce și Muzică au ales cele mai bune voci dintre cei peste 300 de copii talentați înscriși în competiție, iar pe 21 iunie, la Mega Mall, câștigătorii vor lansa imnul alături de Loredana în cadrul unui spectacol la care se vor putea distra toți bucureștenii.

Câştigătorii au fost selectaţi din 3 categorii de vârstă, iar nouă dintre aceștia, Eduard Stoica, Bogdan Alexandru Știrbu, Beatrice Duță, Daria Văcăroiu, Tatiana Ștefan, Cristina Ruxandra Grigore, Ecaterina Emilia Ioncea, Bianca Stoica, Vanessa Ion, vor cânta alături de Loredana ca voci principale. Ceilalți 20 de câștigători (Bianca Bratu, Andra Maria Ioniță, Maria Nicole Nae, Alara Hairedin, Lara Pincă, Ema Gherganu, Ștefania Bianca Popa, Raluca și Ioana Oncică, Mudy Marei, Essan Celine, Izabela Mihai, Doina Lazar, Stefania Bratovici, Rianna Mitroi, Rebeca Onete, Cristina Ruxandra Grigore, Simona Bucur, Gabriela Groza, Luca Andrei Marinescu) vor face parte din corul care îi va acompania pe soliștii principali.

Decizia de a alege doar 12 câștigători, așa cum plănuiam, a fost imposibilă. Am văzut și ascultat sute de copii talentați, așa că am ales să mergem mai departe cu 29 dintre ei. Abia aștept să îi reîntâlnesc pe norocoșii câștigători și să împart scena cu ei. O să facem un show de zile mari la Mega Mall!” a declarat Loredana Groza.

Pe lângă ocazia de a împărți scena cu celebra artistă, câștigătorii au fost premiați și cu workshop-uri gratuite la Atelierul de Voce și Muzică condus de Loredana. Pe 21 iunie, Loredana va susține spectacolul de lansare a imnului Mega Mall alături de copiii câștigători ai competiției de voci și de micuții bucureșteni. Spectacolul va avea acces gratuit și va fi susținut în zona de food court, la etajul 2 din Mega Mall.

Sunt foarte, foarte fericită! Nu mi-am imaginat niciodată că voi avea șansa să cânt alături de una dintre cele mai mari voci din România, este una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea.” a spus Vanessa Ion, una dintre câștigătoare.

În ziua evenimentului, copiii prezenţi în Mega Mall se vor putea distra la Gymboland, un spațiu de joacă interactiv aflat la nivelul 2, îşi vor putea îmbogăţi garderoba cu articole din magazinele dedicate lor sau vor putea testa experiența 4Dx la Cinema City.


Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro