Ce spune sportul pe care îl practici despre personalitatea ta
Bicicliştii sunt stabili emoţional, persoanele cărora le place să alerge sunt extrovertite, iar cei care preferă plimbările sunt cei mai puţin materialişti, potrivit unui studiu realizat în perioada februarie - martie, în Marea Britanie, pe 2.000 de adulţi, de către British Heart Foundation şi Mindlab.
"Se ştie de mult timp că exerciţiile fizice sunt benefice nu doar pentru corp, ci şi pentru psihicul fiecărei persoane. Rezultatele acestui studiu arată că, indiferent de ce tip de persoană suntem, există exerciţii fizice potrivite pentru fiecare", a declarat dr David Lewis, neuropsiholog şi fondator al Mindlab, relatează CNN, citat de Agerpres.
Iată care sunt trăsăturile de personalitate definitorii, în funcţie de sportul practicat:
Bicicliştii sunt relaxaţi şi calmi, stabili emoţional şi sunt cel mai puţin predispuşi la a suferi de depresie şi a fi afectaţi de stres, dar sunt materialişti.
Persoanele cărora le place să alerge sunt extrovertite, iubesc să fie în centrul atenţiei, ascultă muzică cu ritmuri alerte şi veselă.