Chris Brown confirmă a doua despărţire de Rihanna
Divertisment · Stiri / 06.05.2013

Artistul a confirmat cea de-a doua despăţire de Rihanna şi a petrecut, în acest weekend, cea de-a 24-a aniversare a sa, fără cântăreaţă.

Cântăreţul şi compozitorul Chris Brown, care a împlint 24 de ani duminică, a susţinut o serie de petreceri aniversare în Las Vegas, New York şi Los Angeles, şi a recunoscut că este singur şi îşi doreşte să petreacă alături de multe fete, deşi încă o mai iubeşte pe Rihanna, relatează site-ul femalefirst.co.uk, citat de agenția Mediafax.

Pe de altă parte, Rihanna, despre care se spunea că ar fi pregătit o surpriză pentru iubitul ei, nu a participat la nici una dintre aceste petreceri, fiind ocupată cu turneul "Diamonds World Tour".


"Voi fi singur la aceste petreceri. Ea are treburile ei, este pe drum... va fi mereu iubire, dar voi merge pe calea mea. Sunt un bărbat matur", a spus Chris Brown.

Rihanna şi Chris Brown s-au despărţit prima dată în 2009, după ce artistul a agresat-o fizic pe iubita lui. De atunci, rapperul a avut o scurtă relaţie cu modelul Karrueche Tran, iar Rihanna cu muzicianul Drake.

În ceea ce priveşte noua despărţire de Rihanna, Chris Brown spune că aceasta este "definitivă" deoarece el este "prea tânăr" pentru a avea "o soţie" sau o relaţie asemănătoare căsătoriei şi că vrea să se concentreze mai mult asupra sa.


"Iată cum văd eu lucrurile ... O voi iubi mereu pe acea persoană (Rihanna -n.r.), dar oamenii diferă, au nevoi şi dorinţe diferite şi, până la urmă, şi ea este foarte tânără. Nu mă pot concentra pe o relaţie de tipul căsătoriei cu cineva atât de tânăr. Plus că şi eu sunt foarte tânăr. Trebuie să merg mai departe şi să fiu bărbatul şi artistul Chris Brown, fără a mă teme că trebuie să am mereu grijă de cineva", a spus Chris Brown.

În luna octombrie 2012, Rihanna a anunţat că îşi doreşte să se căsătorească cu Chris Brown şi chiar să aibă copii cu acesta, notează Mediafax.


Brown a fost plasat în regim de libertate condiţionată pentru o perioadă de cinci ani şi condamnat la şase luni de muncă în folosul comunităţii, după ce a pledat vinovat în procesul în care a fost acuzat că a bătut-o pe fosta lui iubită Rihanna, cu o zi înainte de gala de decernare a premiilor Grammy din 2009.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro