CRBL, implicat într-un accident rutier
Cântăreţul a fost implicat, duminică seară, într-un accident, la intersecţia Şoselei de Centură a Capitalei cu Şoseaua Ştefăneşti, autoturismul condus de el intrând în coliziune cu un altul, care a fost oprit brusc în faţa lui şi în care se afla şi o fetiţă de opt ani, care a ajuns la spital.
Accidentul s-a produs după ce un autoturism condus de un bărbat şi în care se mai aflau soţia acestuia şi fetiţa lor de opt ani a fost oprit brusc pentru evitarea coliziunii cu un alt autovehicul care i-a trecut razant prin faţă, la intersecţia Şoselei de Centură a Capitalei cu Şoseaua Ştefăneşti, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov, Claudia Burada.
Maşina condusă de CRBL, care venea din spatele autoturismului oprit brusc, a intrat în coliziune cu acesta din urmă.
În urma impactului, copilul a avut nevoie de îngrijiri medicale şi fost transportat la spital, alături de mama sa, în timp ce cântăreţul şi celălalt şofer sunt audiaţi la poliţie, a mai spus Burada.
Fetiţa nu era în stare gravă, iar maşinile au fost uşor avariate, a mai precizat purtătorul de cuvânt.
Din primele cercetări, reiese că CRBL nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autovehiculul din faţă, relatează Mediafax.
Foto: Mediafax