Sâmbătă, 21 mai, ora 12:00 se dă startul celui mai mare eveniment în aer liber dedicat dansului. Dance&Sports va avea loc în Parcul Tineretului, intrarea Şincai, iar în cadrul acestuia participanţii vor putea învăţa peste 20 de stiluri de dans.
Sâmbătă, 21 mai, ora 12:00 se dă startul celui mai mare eveniment în aer liber dedicat dansului. Dance&Sports va avea loc în Parcul Tineretului, intrarea Şincai, iar în cadrul acestuia participanţii vor putea învăţa peste 20 de stiluri de dans.
Cele mai cunoscute trupe din Bucureşti (cluburi, şcoli de dans, instructori, dansatori profesionişti) vor prezenta programe artistice pentru publicul larg pe parcursul unei zile dedicate dansului. Fiind un eveniment interactiv, după fiecare reprezentaţie, dansatorii vor invita publicul să înveţe alături de ei câţiva paşi de dans. Lecţiile de dans se adresează tuturor categoriilor de vârstă, de la cei mai mici, până la cei mai vârstnici. Accesul la eveniment este liber.
Printre stilurile de dans pe care participanţii le vor putea învăţa se numără: vals, tango, cha-cha, rumba, passo-doble, salsa, jive, belly dance, dans contemporan, zumba, balet, street dance, dansuri populare şi irlandeze.
Dance&Sports este organizat de Asociaţia Sport pentru Viaţă, al cărei preşedinte onorific este Gabriela Szabo. La eveniment va fi prezentă şi Diana Oprea, campioană mondială la fitness, ce a pregătit şi un program special pentru participanţi.
Dance&Sports are şi o importantă componentă socială: la eveniment vor fi vândute materiale promoţionale Sport pentru Viaţă, iar banii strânşi vor fi folosiţi pentru susţinerea unor copii cu dizabilităţi locomotorii, ce vor putea astfel participa la diferite competiţii sportive dedicate lor.