Mădălina Pamfile a fost rezervată la ieșirea din secția de Poliție. Ea a spus doar că a fost citată în calitate de martor
După ce a petrecut preț de câteva minute în secția de Poliție, Daniela Crudu a ieșit zâmbind de la audieri. "Am primit o citaţie, nu ştiam despre ce este vorba. Ca martor am fost. M-au întrebat dacă cunosc nişte fete. Cu ele am mai ieşit pe la club, sunt prietene cu mine. Şi poliţişti m-au întrebat dacă le cunosc, dacă am vorbit cu ele. Nu m-au întrebat de fete cunoscute, de nişte fete de oraş. M-au întrebat de fapt ce ştiu despre ele. Ei vor probabil să strângă informaţii de peste tot", a spus ea pentru Antena Stars.


"Eu nu am mai fost la aşa ceva. E prima oară în viaţa mea când merg la o audiere, am fost mai mult, aşa, ca să mă admire lumea. Eu, în primul rând, am stat 3 ani de zile într-o relaţie şi nu am avut niciun număr de telefon de la vreo fata. Dar, de când m-am despărţit, am reluat legătura cu fetele şi probabil de asta m-au chemat să mă întrebe ce ştiu. Acolo, când s-au dat declaraţii, fetele au spus că au văzut-o şi pe Daniela acolo la masa respectivă şi normal că m-au chemat să întrebe care e treaba", a adăugat Daniela Crudu. Foto: Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro