Dj Sava feat. Raluk & Connect-R, premiera videoclip la Media Music Awards
DJ Sava si Raluka, proiectul care s-a reunit in aceasta vara, isi vor lansa in premiera noua piesa, insotita de videoclip, la decernarea de premii de la Sibiu, de pe 19 septembrie, Media Music Awards.
Dj Sava si Raluka revin cu o noua piesa, ce poarta numele “Aroma”. De data aceasta, melodia este in limba romana, ceea ce reprezinta o premiera pentru cei doi, deoarece toate hiturile acestui proiect au fost in limba engleza.
DJ Sava si Raluka s-au “aliat” cu bunul lor prieten Connect-R, iar succesul piesei pare a fi unul garantat. DJ Sava si Raluka marturisesc ca pentru ei este o piesa de suflet si au o mare incredere in melodie.
Varianta finala a piesei, dar si videoclipul cu totul special vor fi lansate in cadrul Media Music Awards, decernarea de premii muzicale ce va avea loc in aceasta saptamana, la Sibiu.
19 septembrie va fi ziua in care publicul va afla cine sunt cei mai in voga artisti ai momentului. Trofeele Media Music Awards se acorda in mod transparent pe baza difuzarilor media din ultimul an, monitorizate de Media Forest, institutia care contorizeaza aparitiile radio si TV.
Media Music Awards este sustinut strategic de Consiliul Local Sibiu, prin Primaria si Casa de Cultura a Municipiului, si mediatizat de ADPM PR, singura agentie de Celebrity PR din Romania.