Emma Stone şi Andrew Garfield se căsătoresc la vară
Actriţa şi iubitul său plănuiesc să se căsătorească vara viitoare, după ce aceştia s-au logodit în luna mai a anului trecut, potrivit relatărilor din presa americană, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.
Emma Stone şi Andrew Garfield, care au o relaţie de la mijlocul anului 2011, caută un loc potrivit la Roma pentru organizarea nunţii lor, la care ar urma să participe doar 25 de invitaţi, prieteni şi membri ai familiei.
"Andrew ar fi foarte mulţumit cu o ceremonie simplă, la primărie, dar Emma vrea ceva mai special, memorabil. Vor să se căsătorească şi să întemeieze o familie. Discută aceste lucruri. Se iubesc la nebunie", a declarat o sursă pentru revista OK!.
Emma Stone, declarată în 2013 şi 2014, de revista Forbes, drept cea mai profitabilă actriţă pentru studiourile de film de la Hollywood, a fost nominalizată anul acesta la premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, pentru prestaţia din filmul "Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei/ Birdman", notează Mediafax.