Fabio Morda, noul solist al trupei lui Michael Jackson
Pe 7 iulie, după ani de negocieri, echipa regelui pop a fost de acord să se reunească şi să cânte în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, fiind o premieră mondială.
Pe 25 iunie de împlinesc 7 ani de la dispariţia regelui pop, iar echipa lui se va reuni pentru prima dată în România. „Ca şi organizator de evenimente am avut solicitări pentru a face Tribut Michael Jackson în România. Mi-am dorit ceva de anvergură, drept urmare am negociat intens pentru a reuni echipa lui Michael Jackson şi iată că am reuşit deşi membrii trupei erau prin diferite ţări. Susţinut de Michael Prince am reuşit să obţin şi licenţe şi practic să-i reunim într-o premieră mondială pentru România. Echipa lui Michael a ales un solist care să cânte live două ore şi jumătate şi care să fie cât mai apropiat ca şi voce de Michael Jackson. Sunt mulţi impersonatori, dar Fabio Morda este un solist care interpretează piesele lui Michael cu trupa regelui pop, nu e vorba doar de un artist care îi copiază imaginea. Este cel care va cânta de aici înainte cu trupa lui”, a declarat Niki Constantinescu.