Antrenorul de la Neatza cu Răzvan și Dani a aniversat un an de activitate cu proiectul său de suflet - primul boutique de fitness din București.
Florin Neby i-a avut alături pe colegii de la Antena 1, dar și pe cei pe care de ani de zile îi antrenează și alături de care obține rezultate extraordinare. Aseară, într-o sală unde se vorbește despre forță, performanță, rezultate ... s-a vorbit despre emoție. Emoția împlinirii unui vis, emoția de a avea alături atât de multe familii: soția și băiețelul, familia de la sală – antrenorii și colaboratorii, familia de la Antena 1- Neatza cu Răzvan și Dani.
Florin a fost copleșit de emoție la evenimentul aniversar al primului an de activitate al sălii sale, punctul culminant fiind micuțul Abel, băiețelul său de doar câteva luni care a fost alături de tatăl său purtându-se exemplar, fără să plângă și mereu cu zâmbetul pe buze: "
Forin are o experienţă de peste 20 de ani în gimnastică, domeniu în care a obţinut zeci de medalii naţionale şi internaţionale, fiind campion european şi mondial la gimnastică masculină aerobică şi Maestru Emerit al Sportului în România. După ce a încheiat cariera de sportiv profesionist, Florin Neby a dezvoltat mai multe proiecte care au legătură cu sportul. A făcut parte din trupa Aeros, al cărei show a fost comparat cu cel al trupei Cirque de Soleil, performând în întreaga lume şi apărând în cele mai prestigioase publicaţii, inclusiv pe prima pagina a renumitului New York Times.