FOTO: Adela Popescu și-a făcut primul ei tatuaj

Stiri / 09.06.2015

Actriţa a optat pentru un model identic cu cel al iubitului ei, Radu Vâlcan.

Adela Popescu a mărturisit că nu este avansată în arta tatuajelor, însă le admiră pe femeile tatuate pentru că au depăşit teama. "Îmi plac tatuajele, dar nu sunt o împătimită a lor. Îmi place să le vad la Radu, îmi plac femeile <<sălbatice>>, cu un braţ tatuat, părul aranjat <<neglijent>>, cu geaca de motor aruncată peste o rochiţă scurtă albă de in şi cu vreo doi copchii blonzi. Unul în braţe şi altul de mână. Mişto imagine, nu?", a scris vedeta pe blogul ei. "Şi ştiţi de ce îmi plac femeile tatuate, pentru că nu le-a fost frică. Nu le-a fost frică să-şi personalizeze trupul. Pentru că au fost convinse. Şi sunt atât de sigure de ele încât nu le sperie nimic din ce pare a fi permanent. Căci nimic nu este. Decât dacă vrem noi. Şi îmi plac şi cele blonde cu stiletto pentru că ele ştiu sigur că nu vor să-şi facă un tatuaj. Niciodată. Indiferent de modă şi bărbat iubit", a adăugat ea.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro