Artistul, care, în ultima vreme s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate, a fost internat în ultimele două luni într-o clinică din Australia, unde a primit tratament pentru anxietate şi alte probleme emoţionale.

George Michael s-a întors recent la Londra după tratamentul urmat la clinica din Australia, informează The Sun, citat de Mediafax.
Cântăreţul a fost nevoit să-şi anuleze turneul european din toamna anului 2011, după ce s-a îmbolnăvit de o pneumonie severă, cu puţin timp înainte de a susţine un concert la Viena. Starul britanic a petrecut apoi o lună la secţia de terapie intensivă a clinicii AKH din capitala Austriei.
George Michael şi-a reluat turneul în luna septembrie a anului trecut şi a invitat la concertul său de la Vienna 300 de medici şi infirmiere de la clinica AKH, dorind astfel să le mulţumească pentru că i-au salvat viaţa, relatează Mediafax.
George Michael a vândut peste 80 de milioane de albume pe plan internaţional, iar printre piesele sale se numără hituri precum "Careless Whisper", "Faith " şi "Last Christmas".
Foto: AFP/Mediafax