Giulia Nahmany aniversează azi cinci ani de existenţă a academiei sale de make-up, Giulia Nahmany &Fleurimon Paris, iar, cu această ocazie, lansează un nou curs specializat în design-ul de sprâncene. A apelat astfel, la serviciile lui Darius Stănese, unul din cei mai cunoscuţi specialişti în domeniu, cu o experienţă de şapte ani în arealul beauty. Începând cu luna mai, doritorii au ocazia să urmeze un nou modul în dorinţa de a-şi dezvolta o carieră în acest domeniu.
Modulul iBrows Design se concentrează asupra unui program intensiv, derulat timp de 64 de ore, în zilele de sâmbătă şi duminică, timp de o lună calendaristică. Sub atenta îndrumare a lui Darius Stănese, cursanţii vor deprinde atât tainele pensatului profesionist, cât şi ale designului de sprâncene, fiind ghidaţi atât spre partea teoretică, cât, mai cu seamă, spre latura practică, esenţială în viitoarea meserie.
La finalul modulului, absolvenţii vor primi diplomă din partea Academiei Giulia Nahmany&Fleurimon Paris, reprezentând certificări ale competenţelor dobândite.
Tot cu ocazia aniversării a cinci ani de activitate, Academia Giulia Nahmany&Fleurimon Paris oferă două pachete atractive pentru mirese şi pentru evenimente speciale. Mai exact, machiaj + styling sprâncene + bijuterii Giulia Nahmany Fashion Jewelry Collection + un pachet de recomandări stilistice personalizate.
Mai multe detalii despre Academia Giulia Nahmany&Fleurimon Paris pot fi găsite accesând www.scoalamachiaj.ro.