În urmă cu doi ani, Gwyneth Paltrow a fost desemnată cea mai frumoasă femeie din lume
Gwyneth Paltrow şi Chris Martin, care au doi copii împreună - Apple, în vârstă de 10 ani, şi Moses, în vârstă de 8 ani -, s-au căsătorit pe 5 decembrie 2003 şi şi-au anunţat despărţirea, definită de cei doi drept "separare conştientă", într-un mesaj comun, publicat în martie 2014 pe site-ul actriţei americane, goop.com. De atunci, presa internaţională a spus că rockerul britanic a avut o relaţie cu actriţa Jennifer Lawrence, iar Gwyneth Paltrow, o relaţie cu Brad Falchuk, unul dintre creatorii serialului "Glee", notează Mediafax.


Gwyneth Paltrow, desemnată în 2013 cea mai frumoasă femeie din lume de revista People, a devenit cunoscută în cinematografie cu rolul din thrillerul "Seven", în 1995, în care a jucat alături de Brad Pitt - care i-a devenit apoi partener de viaţă.

În 1997, a avut o relaţie cu Ben Affleck, alături de care a rămas doi ani.

După premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar ("Shakespeare îndrăgostit", 1999) şi căsătoria cu Chris Martin, Gwyneth Paltrow s-a îndepărtat de platourile de filmare, concentrându-se pe lansarea de cărţi şi reţete gastronomice şi pe apariţii în emisiuni de televiziune.


Rolul Pepper Potts din franciza "Iron Man", începută în 2008, a readus-o pe actriţă în prim-planul cinematografiei mondiale.

Chris Martin şi grupul său Coldplay, înfiinţat în 1996, au vândut peste 60 milioane de albume pe plan mondial. Cel mai recent album al formaţiei britanice, "Ghost Stories" - primul material discografic din ultimii trei ani - a fost lansat pe piaţă în mai 2014.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro