Karaoke pe temă folclorică cu Maria Buză și Taraful „George Pătrașcu”, Nico și Provincialii
Divertisment · Stiri / 16.10.2015

Hai și tu, sâmbătă 24 octombrie, începând cu ora 19.30, la BERĂRIA H, la spectacolul ,,EŞTI ROMÂN! CÂNTĂ ROMÂNEŞTE!”.

Evenimentul este organizat de CREART - Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti și aduce în lumina reflectoarelor cele mai frumoase piese din muzica tradițională românească. ,,Mărie şi Mărioară”, ,,Unde e Târgoviştea” sau ,,Bun îi vinul ghiurghiuliu” sunt doar cateva dintre melodiile care vor răsuna în cea mai mare berărie din sud-estul Europei. Maria Buză şi Taraful „George Pătraşcu”, Nico şi Provincialii vor aduce pe scenă cântece populare, melodii din propriul repertoriu, momente de umor, dans şi voie bună.


,,Valorile culturale, muzica tradiţională românească, dar și obiceiurile și tradițiile populare sunt elementele care ne reprezintă ca popor, iar muzica ne uneşte, poate, cel mai mult: din cele mai vechi timpuri, cântecele româneşti au legat prietenii, au vindecat răni, au celebrat momente importante şi au creat poveşti. Prin acest eveniment dorim să readucem în atenţia publicului, într-un mod deosebit, muzica tradițională românească”, a declarat Claudia Popa, Director General, Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti.


La rândul său, Iuliana Tudor, gazda emisiunii „O dată-n viață” a declarat:

,,Ştiu ce înseamnă să te urci pe o scenă şi să cânţi folclor în faţa prietenilor. Sau să asculţi piese tradiţionale şi să ai impresia că nu te regăseşti. Şi tocmai pentru că ştiu, îmi permit să zic că acest eveniment va fi diferit de ce s-a întâmplat până acum. Împreună cu cei prezenţi ne vom distra, vom juca, vom cânta la unison şi vom lega prietenii. Folclorul nu este o nişă, este ceea ce ne reprezintă ca popor, iar sâmbătă ne vom aminti de acest lucru. Este datoria noastră să nu uităm de tradiţii şi să le transmitem mai departe prin nume, cântec, port sau suflet. Eşti român! Continuă tradiţia!”.


Artiştii vor urca pe scenă începând cu ora 21.30. Vino şi tu şi continuă tradiţia! În plus, dacă ești unul dintre primii 15 curajoși care vor cânta alături de artiști, vei primi premii speciale, cu specific românesc, din partea Art & Craft.

Evenimentul ,,EŞTI ROMÂN! CÂNTĂ ROMÂNEŞTE!” este prezentat de Iuliana Tudor şi este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin CREART - Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti. Co-producătorul spectacolului este TVR1, iar partenerii acestui proiect sunt IMAGE PR şi Berăria H.


Rezervările se fac printr-un e-mail la [email protected] (cu până la 24 de ore înainte de eveniment) sau la numărul de telefon 0725 345 345 (până în seara evenimentului). Intrarea este liberă.

Evenimentul face parte din campania EȘTI ROMÂN!, un proiect național de promovare a valorilor tradiţionale româneşti, inițiat și organizat de IMAGE PR și Iuliana Tudor, cu susținerea TVR și în parteneriat cu CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului Bucureşti. Campania a început în 2015 ca un proiect pilot şi va continua pe tot parcursul anului viitor. Mai multe informaţii despre campanie pot fi găsite pe pagina de Facebook Esti Român.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro