Kendall şi Kylie Jenner, cele mai influente adolescente din lume
Cele două surori mai mici ale lui Kim Kardashian au fost desemnate de revista Time drept cele mai influente adolescente din lume în 2015.
Lista cuprinde 30 cei mai cunoscuţi şi influenţi adolescenţi, potrivit femalefirst.co.uk.
Kendall, în vârstă de 19 ani, a fost aleasă datorită carierei sale impresionante ca model, dar şi pentru că deţine recordul pentru poza pe Instagram cu cele mai multe like-uri. Este vorba despre un selfie în care vedeta stă intinsă, iar părul său este aşezat în formă de inimă, fotografie care a strâns peste trei milioane de like-uri pe reţeaua de socializare.
Pe de altă parte, sora sa, Kylie, în vârstă de 18 ani, are peste 60 de milioane de fani pe conturile sale de socializare. Publicaţia susţine că aceasta este cea mai urmărită adolescentă din lume pe reţelele de socializare.
Kylie a declarat despre includerea sa pe primul loc în top: "Orice fac se transformă într-un trend uriaş. Dar eu îmi doresc doar să-i inspiri pe fanii mei să fie ceea ce vor ei să fie, pentru că eu asta am făcut întotdeauna".
Printre alte tinere vedete incluse pe listă se numără actorul Jaden Smith, fiul lui Will Smith, Maisie Williams, interpreta rolului Arya Stark din serialul "Urzeala tronurilor" sau Shawn Mendes, un cântăreţ devenit foarte popular pe reţeaua de socializare Vine, unde sunt postate scurt filmuleţe.