O femeie din Statele Unite care a învins cancerul a devenit prima persoană din lume care a reuşit să traverseze înot Canalul Mânecii de patru ori, fără să se oprească.
Sarah Thomas, în vârstă de 37 de ani, a încheiat marţi, în jurul orei locale 6:30, o provocare eroică: ea și-a pus la încercare rezistența fizică și mentală, înotând peste 54 de ore, fără oprire.
Ea a pornit în cursă duminică, la primele ore, şi ar fi trebuit să parcurgă 128 de kilometri, dar din cauza curenţilor puternici a înotat în jur de 210 kilometri, relatează The Guardian.
Până acum doar patru înotători au reușit să traverseze Canalul Mânecii fără să se oprească, dar numai de trei ori, iar Sarah a devenit prima persoană care a făcut acest lucru de patru ori. Ea a reuşit această performanţă record la numai un an după ce a încheiat tratamentul pentru cancer mamar.
Sarah Thomas a fost diagnosticată cu o formă agresivă de cancer mamar în noiembrie 2017 și a trecut prin chimioterapie, o operație și radioterapie. Ea a folosit înotul pentru a lupta cu cancerul.
Înainte de a lua startul, Sarah a recunoscut că se teme de această provocare: "Am așteptat asta doi ani și am luptat din greu ca să ajung aici. Sunt pregătită 100%? Nu. Dar sunt în cea mai bună formă în care pot fi acum, cu tot ceea ce am trăit și cu mai multă ardoare și forță ca niciodată."
După ce a terminat cursa, temerara a declarat că se simţea "puţin cam rău", dar soţul şi echipa sa au încurajat-o "să continue". "Nu pot să cred că am reușit. Sunt cam obosită acum", a declarat ea pentru BBC, adăugând că primul lucru pe care l-a plănuit este să doarmă o zi întreagă.
Ea a mai spus că în timpul cursei şi-a luat energia necesară din băuturi cu proteine, electroliţi şi cofeină şi a înotat pe lângă "o mulţime de meduze", dedicându-și reușita tuturor supraviețuitorilor.
Sarah Thomas a terminat prima ei cursă de înot în ape deschise în 2007, când a parcurs distanța de 10 kilometri în statul ei, Colorado. În 2016, ea a stabilit un record de distanță, înotând non-stop 128,7 kilometri în 56 de ore, de-a lungul lacului Powell, din Statele Unite, scrie The Guardian.