Manechinul lui Botezatu i-a devenit Sylviei, mai nou, si impresar
Iulian Demeter, chipeşul manechin al lui Cătălin Botezatu, care a jucat rolul iubitului Sylviei, în clipul “Feel in Love”, i-a devenit artistei, mai nou, şi impresar.
Iulian Demeter, chipeşul manechin al lui Cătălin Botezatu, care a jucat rolul iubitului Sylviei, în clipul “Feel in Love”, i-a devenit artistei, mai nou, şi impresar.Descurcăreţ din fire, brunetul i-a făcut rost cântăreţei de mai multe spectacole, printre care şi cel de Halloween.
„Am devenit buni prieteni după fimările clipului. Vorbim des la telefon şi ieşim ocazional la cafea. Iulian este un tip foarte haios şi mi-a dovedit că poate fi şi un partener de nădejde. Astfel că i-am dat verde să îmi negocieze mai multe cântări”, declară Sylvia.
Frumoasa solistă, care a pozat luna trecută în celebra publicaţie FHM, are în această perioadă o agendă încărcată iar unul dintre merite în are noul său show pe care îl pune în scenă.
Alături de dansatoarele sale, şi de DJ Rynno, Sylvia cântă şi dansează energic, având o coregrafie cu tente senzuale, spre încântarea publicului masculin prezent în cluburi.