Miss Franța a câștigat Miss Models International! Aplaudată de 15.000 de oameni la Sibiu!
Peste 15.000 de oameni au asistat vineri seară, în Piața Mare din Sibiu, la marea finala a concursului Miss Models International.
Frumoasele cocurente, provenind din țări de pe patru continente, însă locuind în prezent în Statele Unite ale Americii, au ajuns pe scenă la cârma unor motociclete de mare putere, au dansat și au defilat pe un podium de 80 de metri lungime.
Finalistele, selectate nu doar pe criterii de frumusețe și inteligență, cât și pe baza CV-ului bogat în proiecte importante, au luat parte la trei probe decisive: au defilat în costume naționale din țările lor natale, în lenjerie intimă și în rochii de seară, printre proiecții uluitoare de lasere și efecte speciale.
Participantele au fost evaluate de un juriu de specialitate, din care au făcut parte designerul Cătălin Botezatu, bloggerița de fashion Carmen Negoiță, Dr. Kasem Abu Bakr, impresarul George Manny (Diaspora Models), reprezentantul presei locale Călin Bucur și designerul sibian Delia Lungu.
Aceștia au decis, în urma celor două ore de concurs, ca doar cinci concurente să fie premiate.
Clasamentul a arătat, în final, astfel:
Locul 1 – Miss Franta – Audrey Bonecker
Locul 2 – Miss Serbia – Yorka Vukosajjelnik
Locul 3 – Miss Moldova – Domnița Sajin
Premiul special la proba de costum național – Miss Haiti – Day Lys
Premiul special la proba de lenjerie intimă – Miss Ucraina – Lucia Pe
Premiul special pentru aptitudini artistice – Miss Bulgaria USA – Silviya Taseva
În plus, reprezentantul Libertatea, Mirela Dinică, a înmânat Premiul de popularitate Libertatea concurentei Miss Romania, Mihaela Williams, votată de cititorii publicației.
Miss Franța, Audrey Bonecker, a fost Miss Bretagne și a câștigat premiul pentru eleganță la Miss Franța. A fost model și hostess la Monte Carlo Grand Prix, Monaco Yacht Show și Le Bernardin Bew York, vorbește cinci limbi străine și îi place să călătorească, ajungând până în prezent în 13 țări.
Miss Serbia a fost cea mai tânără concurentă de la Miss Models International. La doar 17 ani, ea a reușit să cucerească juriul prin frumusețe și naturalețe, fiind candidata ideală pentru rolul de model internațional. Yorka practică modellingul de patru ani și a fost pentru prima dată când și-a reprezentat țara la un concurs internațional.
Miss Moldova, pe de altă parte, este o veterană a concursurilor de frumusețe. În ultimii zece ani a prezentat pentru designeri cunoscuți din Moldova și de peste hotare, a fost model în Italia, România şi Moldova, a fost câştigătoarea Miss Europa în Italia 2009, Miss Globe Beauty Queen International (China), Miss All Nations (China), a organizat concursuri de frumuseţe în China şi Malaesia. Născută într-o familie de muzicieni, Domniţa cântă la pian, vioară şi ia lecţii de canto.
Miss Haiti, Day Lys, este model și stewardeză, a apărut în spoturi TV pentru branduri de băuturi răcoritoare sau bere, precum și pentru New York Film Academy. A jucat în seriale TV precum CSI New York, Deception și The Other Woman, iar în prezent ia lecții de canto la New York. Știe trei limbi străine, joacă baseball, tenis, face yoga și îi place să danseze salsa, merengue, hip hop și dansuri africane.
Miss Ucraina, Lucia Pe, a lucrat pentru agenții și designeri cunoscuți din Statele Unite ale Americii. În prezent, filmează pentru o producție ce are la bază industria fashion. Lucia își dorește să ajute veteranii de război, bătrânii cu nevoi speciale.
Miss Bulgaria USA, Sylviya Taseva, este campioană la gimnastică ritmică, a reprezentat echipa națională încă de când avea 12 ani, a obținut medalii de aur si de bronz la campionatele mondiale și europene. A predat pentru echipa de juniori a SUA, precum și cursuri private pentru copiii marilor vedete de la Hollywood, printre care și fiica Madonnei, Lourdes. Are activitate bogată în sport, în dans lyrical jazz, este acrobată și expertă în dansuri cu focul.
Miss România, Mihaela Elena Williams, are 21 de ani și este studentă la arte în cadrul Brooklyn College și își dorește ca, în paralel cu ascensiunea ei ca model, să deschidă o asociație care luptă pentru femeile abuzate și împotriva traficului de carne vie. „Sunt fericită că am putut să aduc acest concurs în România, în Sibiu, orașul meu natal. A fost gazda perfectă pentru un astfel de eveniment. Mă voi întoarce în Statele Unite cu amintiri deosebite pe care le voi împărtăși cu cei dragi de acolo. Sibiul este acum pe harta internațională a concursurilor de frumusețe”, declară Gabriela Șchiop, fondatorul și organizatorul Miss Models International.
Miss Models International le-a oferit sibienilor un spectacol de neuitat. Pe scena impresionantă au urcat Alex Velea și Antonia care au susținut câte un recital de excepție. Cei doi artiști au electrizat publicul evoluând, alături de dansatori, într-o mare de lasere, iar în spatele spenei au petrecut mai bine de o jumătate de oră oferind autografe și fotografiindu-se cu cei mai noroși admiratori.
Evenimentul a pus în valoare Sibiul ca și gazdă excelentă a evenimentelor de entertainment. Miss Models International va continua să promoveze România, și Sibiul în mod special, ca destinație turistică și culturală la nivel internațional în Statele Unite ale Americii și în toate țările ale căror reprezentante intră în competiție, prin intermediul calendarului oficial, realizat în Sibiu, pentru care concurentele au pozat în ii tradiționale românești.
În plus, pe toată durata șederii lor în Sibiu, modelele au fost filmate și fotografiate, înregistrările urmând să fie incluse într-un documentar ce va putea fi urmărit ulterior de telespectatori din întreaga lume.
Finala de la Sibiu a fost prezentată de Sorin Brotnei (Akcent) și Raluca Harhată.
Concurentele au participat în ultima săptămână la un antrenament intens de pregătire. Au învățat dansuri speciale cu care au evoluat în deschidere, au făcut repetiții, au realizat ședințe foto, printre care și una specială alături de boggerița fashion Carmen Negoiță, au vizitat locații importante din Sibiu.
Miss Models International reprezintă o rampă de lansare pentru tinere modele din întreaga lume ce vor avea șansa să colaboreze cu mari agenții de modelling de peste ocean.
Miss Models International este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.