Actorul Teatrului Naţional Bucureşti (TNB) a încetat din viață luni, la vârsta de 83 de ani.
"Maestrul Mihai Fotino (MIŞU FOTINO) a încetat din viaţă, în cursul zilei de azi, la vârsta de 83 de ani. În cei peste 50 de ani petrecuţi pe scena Teatrului Naţional «I. L. Caragiale» din Bucureşti, artistul a dat viaţă unor personaje memorabile. Îţi mulţumim, Maestre!", se arată şi într-un mesaj publicat de TNB pe pagina oficială de Facebook.
Născut pe 14 septembrie 1930, în Bucureşti, Mihai Fotino (cunoscut şi ca MIŞU FOTINO), şi-a construit o carieră bogată în teatru, dar şi în cinematografie şi în televiziune abordând mai ales genul comediei, notează Realitatea TV.
A debutat la vârsta de 6 ani, în anul 1936, în piesa de teatru "Coloniale", iar, din 1952, Mihai Fotino a fost actor la Teatrul Dramatic din Braşov.
A fost remarcat de marele regizor Sică Alexandrescu, care a decis să-l aducă la Bucureşti. Din 1956, a jucat la Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti.
La cea de-a XIV-a ediţie a galei premiilor Uniunii Teatrale din România, (UNITER), din 2006, Mihai Fotino a fost premiat pentru întreaga sa activitate, relatează postul citat.
De asemenea, a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) "pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice". În februarie 2004, a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D - "Arta Spectacolului", "în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului".
Foto: Mediafax