O mamă în vârstă de 98 de ani s-a mutat la azil ca să aibă grijă de fiul său de 80 de ani
Se spune că pentru părinții noștri rămânem întotdeauna copii, indiferent de vârsta pe care o avem. Iar acest lucru este perfect demonstrat de o poveste emoționantă din Marea Britanie.
Ada Keating, o brătrână în vârstă de 98 de ani, dar plină de viață și de energie, este un caz uimitor.
Fiul cel mare al Adei, pe nume Tom, are 80 de ani și locuiește din 2016 în azilul pentru bătrâni Moss View din Liverpool. Ada Keating a decis să se mute la rândul său la azil, pentru a avea grijă de Tom, potrivit unilad.co.uk.
Mama și fiul sunt de nedespărțit de când au ajuns la vârsta pensionării și petrec timpul împreună, una dintre pasiunile lor fiind urmărirea serialului britanic Emmerdale, care se difuzează de 45 de ani.
Atunci când a fost întrebată despre situația mai puțin obișnuită în care se află și de faptul că trăiește alături de fiul său la azil, Ada a răspus "nu încetezi niciodată să fii mamă".
Chiar dacă fiul său are 80 de ani, Ada se comportă în continuare ca o mamă. "Se pricepe foarte bine să aibă grijă de mine. Uneori chiar îmi spune 'Fii cuminte!'", declară cu umor Tom.
"Este foarte emoționant să observi cât de puternică este relația dintre Tom și Ada, iar noi suntem foarte mulțumiți că îi putem găzdui și că le putem oferi tot ceea ce au nevoie. Se întâmplă foarte rar ca părinții să fie alături de copiii lor într-un azil pentru bătrâni, iar noi ne dorim să le facem celor doi timpul petrecut împreună cât mai frumos. Sunt de nedespărțit
", a declarat Philip Daniels, managerul azilului.