Oana Roman face botezul și nunta în aceeași zi
Vedeta și soțul ei, Marius Elisei au decis să organizeze botezul fetiței lor, Maria Izabela, dar și cununia lor religioasă în aceeași zi. Cele două evenimente vor avea loc pe data de 15 iunie la Palatul Știrbey.
Oana Roman a vorbit la Kanal D despre viața de mămică, dar și despre cele două evenimente importante din viața ei, care vor avea loc pe 15 iunie. Ea a spus că rochia sa de nuntă va fi realizată de sora ei, Catinca, și că speră ca până atunci să mai slăbească. După naștere, Oana a reușit să dea joc 12 kilograme. "Mai am de dat jos câteva kilograme de pe urma sarcinii, am dat mult, dar mai am... Mă consum foare tare. Dădusem vreo 12, mai am vreo 8", a mărturisit Oana.Pe 15 iunie, ea va purta două ținute, una pentru botez, cealaltă pentru nuntă. Oana așteaptă peste 400 de invitați și a anunțat că meniul nu va fi tradițional.
Nașii de cununie vor fi tot prietenii lor care i-au cununat civil, iar nașa micuței va fi Denisa, cea mai bună prietenă a Oanei, care a aflat înaintea lui Marius că vedeta este însărcinată. Ceilalți nași ai fetiței, Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, mai sunt nași de botez în aceeași zi, iar Oana și-a exprimat regretul că nu a reușit să schimbe data evenimentului.