Robert Downey Jr. a devenit tată pentru a doua oară
Divertisment · Stiri / 08.02.2012

Actorul american e din nou tătic, la vârsta de 46 de ani, după ce soţia lui, Susan Levin, a născut un băieţel care se va numi Exton Elias.

Actorul american e din nou tătic, la vârsta de 46 de ani, după ce soţia lui, Susan Levin, a născut un băieţel care se va numi Exton Elias.

Bebeluşul s-a născut marţi, la o clinică din Los Angeles, a confirmat pentru revista People agentul de presă al actorului. "Toată lumea este sănătoasă şi fericită", a declarat un prieten al cuplului. Bebeluşul a avut la naştere greutatea de 3,3 kilograme şi se va numi Exton Elias.

Robert Downey Jr. şi producătoarea de film Susan Levin, în vârstă de 38 de ani, sunt căsătoriţi de şase ani, relatează agenția Mediafax. Actorul mai are un fiu - Indio - din prima sa căsătorie, cu actriţa şi cântăreaţa Deborah Falconer. Robert Downey Jr., care s-a luptat în trecut cu dependenţa de droguri, a declarat într-un interviu anterior că actuala lui soţie îi asigură un mediu familial stabil şi îl face foarte fericit.

Considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale, Robert Downey Jr. a avut numeroase probleme în viaţa personală, notează Mediafax. Actorul a fost arestat în 1996, pentru deţinere de droguri şi arme, a petrecut aproape un an în închisoare în 1999 şi a fost arestat din nou, în 2000, tot pentru posesie de droguri.

Pentru partitura din "Furtuna tropicală/ Tropic Thunder", Robert Downey Jr. a primit a doua lui nominalizare la Oscar, la categoria "cel mai bun actor în rol secundar", în 2009. Actorul a primit prima nominalizare la Oscar în 1992, pentru rolul principal din "Chaplin".


Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro