"Românii au talent": Gabriela Artene, marea câştigătoare a primei semifinale - VIDEO
Divertisment · Stiri / 06.04.2013

Prima semifinală live a show-ului "Românii au talent" de la Pro TV s-a desfășurat vineri seară. Marele câştigător al acestei semifinale a fost Gabriela Artene, consultantul financiar care a uimit o ţară cu vocea ei. Al doilea finalist ales de public al fost mentalistul Vlad Grigorescu.

Prima semifinală live a show-ului "Românii au talent" de la Pro TV s-a desfășurat vineri seară. Marele câştigător al acestei semifinale a fost Gabriela Artene, consultantul financiar care a uimit o ţară cu vocea ei. Al doilea finalist ales de public al fost mentalistul Vlad Grigorescu.

Acordeonistul Rotari Ghenadie este cel de-al treilea finalist ales de cei trei juraţi.

În prima semifinală au concurat băieţii de la Parkour Oradea, space painterul Zoltan Mortonos, trupa de dans UST Freestylers Crew, ventrilocul Crina Zvoboda împreună cu bunicuţa ei sexy, fraţii din trupa Maria, dansatorul Ştefan Orheanu, acordeonistul Rotari Ghenadie, maestrul biliardului artistic Gabi Vișoiu, dansatorul Mihai Dobîrceanu, mentalistul Vlad Grigorescu, Kiss Roland, ale cărui acrobaţii cu bicicleta îţi taie respiraţia cu fiecare mişcare și Gabriela Artene, consultantul financiar care a uimit o ţară întreagă cu vocea ei.



Invitaţii speciali ai primei ediții live a show-ului de la Pro TV au fost Gigel Frone şi Tudorel Popa, doi dintre concurenţii care au făcut senzaţie în sezonul al doilea al emisiunii şi ceteraşul Vasilică Godja, cel care reuşeşte să facă minuni cu arcuşul său de fiecare dată.


La fel ca în sezoanele anterioare, regulile concursului sunt aceleaşi: dintre cei 12 concurenţi prezenţi în fiecare dintre cele cinci semifinale live, doar trei vor ajunge în marea finală de pe 11 mai.



Cei care vor decide sunt atât publicul şi juriul. În urma voturilor telespectatorilor, se va face un top 4 al primilor clasaţi. Doi dintre ei vor merge direct în etapa următoare, iar juriul va alege încă un finalist dintre cei clasaţi pe locurile 3 şi 4. Aşadar, în mare finală, 15 concurenţi se vor lupta pentru marele premiu de 120.000 de euro şi titlul de cel mai talentat român al ţării.

Premiul cel mare de 120.000 de euro este acordat de Cosmote.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro