Românii n-au renunţat la tehnologie în vacanţă: În top, selfie-urile şi postările online
Doar 5 din 100 de români au renunţat complet la tehnologie pe perioada vacanţei de vară, selfie-urile, postările pe reţele sociale şi căutarea online a obiectivelor turistice fiind parte din "meniul tehnologic estival 2015" a 95% din români, potrivit unui studiu realizat de compania Intel și citat de agenția Mediafax.
"Românii confirmă încă o dată apetenţa pentru tehnologie pe perioada vacanţei de vară, indiferent că se află la munte, pe litoral sau în oraşe aglomerate. Concediul ideal este cel în care tehnologia e la îndemână, însoţită de conexiune la Internet. Moda selfie-urilor, posibilitatea de a posta pe reţele sociale oricând, de oriunde, precum şi căutarea online a diverselor obiective turistice au făcut parte din «meniul tehnologic estival 2015 al românilor»", arată cel mai recent studiu derulat la nivel naţional de Intel.
Astfel, 95% dintre români au fost conectaţi cu tehnologia în această vară, fie că au călătorit în ţară sau în străinătate, în timp ce peste 70% dintre ei au utilizat tehnologia în vacanţă peste două ore pe zi.
Chiar dacă procentajul celor care au folosit tehnologia în vacanţă este destul de ridicat, conectaţi pe parcursul întregului concediu au stat mai puţin de o cincime dintre participanţii la studiu, respectiv 17%.
Tipul de conexiune preferată de 78% dintre români a fost Wi-Fi, urmată de conexiunea 4G (13%), şi de cea 3G (8%).
Doar 1% au preferat să nu aibă conexiune la Internet în vacanţă, notează studiul menționat de Mediafax.