Scarlett Johansson s-a măritat cu jurnalistul Romain Dauriac

Stiri / 02.12.2014

Actrița s-a căsătorit cu ziaristul francez Romain Dauriac, în cadrul unei ceremonii secrete, care a avut loc în septembrie, imediat după ce actriţa americană a născut-o pe Rose Dorothy, primul copil al cuplului.

O sursă apropiată cuplului a confirmat pentru The New York Post că Scarlett Johansson şi Romain Dauriac s-au căsătorit într-o ceremonie intimă, pentru că ambii şi-au dorit ca acest moment să fie unul privat, informează cotidianul britanic Daily Mail, citat de Mediafax.

Nunta ar fi avut loc într-o locaţie naturală din statul Colorado, SUA, imediat după naşterea fetiţei cuplului, Rose.

Scarlett Johansson, în vârstă de 30 de ani, este logodită cu jurnalistul francez Romain Dauriac - proprietarul unei agenţii de publicitate, în vârstă de 32 de ani -, din septembrie 2013. Relaţia acestora a început în anul 2012.


Scarlett Johansson a fost căsătorită cu actorul canadian Ryan Reynolds, din 2008 până în 2011. Artista americană a avut apoi o relaţie de câteva luni cu actorul american Sean Penn.

Remarcându-se la vârsta de 14 ani, după ce a jucat alături de Robert Redford în filmul "Îmblânzitorul de cai", Scarlett Johansson a colaborat apoi cu unii dintre cei mai talentaţi regizori din industrie, precum fraţii Joel şi Ethan Coen, Brian de Palma şi Christopher Nolan.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro