Shia LaBeouf are la activ mai multe apariții șocante, care au făcut deliciul presei internaționale
În ciuda presupusului viol, actorul nu regretă realizarea instalaţiei artistice şi, probabil, nu va cere demararea unei anchete a autorităţilor privind lucrurile prin care a trecut.
"Aproape toţi cei care au venit aveau idei preconcepute despre ceea ce vor experimenta, dar imediat ce Nastja Rönkkö îi introducea în încăpere, totul se schimba. Am devenit dintr-o celebritate sau un obiect o fiinţă umană. Eram plin de remuşcări, cu adevărat. Nu a fost o manipulare, aveam inima frântă. Oameni pe care nu-i mai întâlnisem au venit şi m-au iubit şi au iubit cu mine. Unii mă ţineau de mână şi plângeau cu mine, unii îmi spuneau să mă descurc sau să fiu bărbat. Nu am mai simţit niciodată dragostea aşa, empatia, omenia", a explicat Shia LaBeouf.
În luna septembrie, actorul a atras atenţia presei după ce a alergat în jurul unui renumit muzeu din Amsterdam, Stedelijk Museum, efectuând 144 de tururi în cadrul unei reprezentaţii de artă conceptuală. Reprezentaţia din luna septembrie este cel mai recent dintre evenimentele insolite care l-au avut în centrul lor pe actorul american Shia LaBeouf, notează agenţia Mediafax.
La Festivalul Internaţional de la Berlin, din luna februarie, starul hollywoodian a plecat brusc de la o conferinţă de presă citând o frază celebră rostită de fotbalistul Eric Cantona: "Pescăruşii urmăresc o şalupă pentru că se aşteaptă ca sardinele să fie aruncate în mare".
La premiera filmului "Nymphomaniac", de Lars von Trier, actorul american a apărut cu o pungă de hârtie pe cap pe care scria: "Nu mai sunt faimos/ I'm Not Famous Anymore".
Actorul american a apărut în faţa unui judecător din New York la sfârşitul lunii iunie. El a fost reţinut pentru tulburarea ordinii publice după ce a provocat un veritabil scandal în timpul unei piese de teatru pe Broadway.
Foto: AFP/Mediafax