Sore este însărcinată
Divertisment · Stiri / 28.10.2015

Tânara cântăreaţă a dat fanilor vestea cea mare pe o reţea de socializare, arătându-se mai mult decât încântată că va deveni mămică.

Vedeta în vârstă de 25 de ani trăieşte o poveste de dragoste cu avocatul Mircea Julean, relaţie pe care au ţinut-o departe de ochii curioşilor.

Cunoscută datorită trupei din care a făcut parte "LaLa Band", dar şi a serialului pentru adolescenţi în care a jucat "Pariu cu viața", aceasta s-a bucurat de un mare succes şi de o evoluţie spectaculoasă.

Sore a ales să facă marele anunţ pe pagina personală de Facebook, venind ca o confirmare a celei mai noi melodii lansate, al cărui videoclip o întruchipează pe aceasta în postura de mămică.



"Dragii mei, trăiesc cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea şi îmi doresc să împart cu voi fericirea ce-o simt, unică pentru o femeie...voi fi mămică! Piesa şi clipul de mai jos reflectă exact ceea ce trăiesc acum şi mă bucur să transmit asta, inedit, muzical.
"

 

“Sunt super fericită! E cea mai frumoasă perioadă posibilă și o așteptăm cu nerăbdare pe fetița noastră. Acum suntem în patru luni și mă bucur de tot ce mă înconjoară. E tare plăcut să fii însărcinată, mă răsfață toată lumea și sunt norocoasă de o sarcină fără dureri, fără simptome deranjante. Este perfect până acum!”

, a declarat Sore.

Despre modificările fizice prin care trece, Sore a spus: „M-am îngrășat doar trei kilograme până acum și sper să o țin pe aceeași linie optimistă!”.

Astăzi, în emisiunea Vorbește lumea de la PRO TV Sore va oferi mai multe detalii despre această perioadă frumoasă prin care trece, va răspunde tuturor întrebărilor legate de sarcină și va dezbate împreună cu colegii ei Nadine, Vica și Cove acest eveniment fericit din viața ei.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro