Un fotograf portughez, pasionat de casele singuratice, petrece mult timp căutând unghiurile şi lumina potrivite. Îi place să stea de vorbă cu proprietarii şi să le afle poveştile.

Cu doi ani şi jumătate în urmă, într-o zi de vară, Manuel privea casa unui medic bătrân, din orăşelul lui natal, din Portugalia. O văzuse de nenumărate ori, încă de când era copil, dar atunci, nu ştie de ce, poate din cauza luminii sau pentru că se întâmpla ceva în inima lui, a început să o perceapă altfel. Îşi aminteşte că, uitându-se la ea, s-a văzut pe el însuşi din afară: un puşti atras de casele singuratice ridicate în decoruri ample, cu spaţii largi, sub un cer de un albastru pur, cu nuanţe pastelate şi nori pufoşi.

În acea zi, scrie el, băiatul s-a transformat într-un bărbat capabil să priceapă şi să transmită mesajele acestor clădiri către cei care au sensibilitatea de a le înţelege frumuseţea.

La început, a făcut pozele cu telefonul mobil, dar pe măsură ce devenea mai pasionat, a început să-şi cumpere camere foto sofisticate, să fie mai atent la compoziţia imaginilor şi la caracterul fiecărei case. Acum le percepe ca pe un întreg ansamblu, ca pe un organism cu vene, muşchi şi oase.

Manuel se consideră privilegiat că a putut petrece timp cu proprietarii acestor case diferite şi să le asculte poveştile. Numiţi-o cum vreţi - obsesie sau pasiune. Dar indiferent ce este, produce ceva frumos: aceste fotografii numai bune de pus în ramă.