Actorul Marius Manole și-a spart un dinte la „Totul e permis“
Divertisment · Vedete / 23.09.2013

Distracție maximă și antrenament cât cuprinde la filmările pentru prima ediție a show-ului „Totul e permis“, ce va avea premiera pe 2 octombrie, la Antena 1.

Cele două echipe, formate din Cosmin Seleși, Dorina Chiriac, Vladimir Drăghia și Adriana Titieni, respectiv Medeea Marinescu, Marius Manole, Răzvan Simion și Lucian Ghimiși, s-au amuzat și s-au înțepat cu replici acide, pe tot parcursul desfășurării  probelor.

A doua dintre ele, numită „Trupa de show“, la care concurenții au avut de improvizat pe mai multe piese celebre, în postura de instrumentiști și soliști vocali, a făcut și o victimă: Marius Manole, care, într-un exces de zel, și-a dat printr-o mișcare amplă cu microfonul peste gură și și-a spart un dinte.


„Bine că nu se vede foarte tare locul unde s-a ciobit. Cred că o să am nevoie de o fațetă“, a spus actorul, după ce și-a evaluat în oglindă situația dentară.

Ce este mai bine de făcut la dintele ciobit va ști însă fratele actorului, stomatolog de meserie, pe care Marius și-a propus să-l viziteze la cabinet fără întârziere.

„Totul e permis“, cea mai nouă producție marca Antena 1, va avea premiera pe 2 octombrie, de la ora 20.30. Show-ul prezentat de tânărul actor Alexandru Ion va aduce în fața telespectatorilor, în cele mai ingenioase probe bazate pe teme de actorie, precum mima sau improvizația, nu doar actori consacrați, ci și nume cunoscute din sport, muzică și televiziune.


La fiecare emisie participă șase concurenți, de fiecare dată alții, cu două excepții, actorii Cosmin Seleși și Lucian Ghimiși, care au calitatea de concurenți permanenți. Proba de foc a show-ului și cea mai spectaculoasă este aceea a planului înclinat la 22,5 grade, pe care concurenții au de improvizat pe teme date.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro