29
Adele e mai fericită ca niciodată: Cântăreața și-a cumpărat o casă de 58 de milioane de dolari împreună cu iubitul ei, Rich Paul
Divertisment · Vedete / 12.05.2022

Adele a anunțat printr-o postare pe Instagram că s-a mutat împreună cu iubitul său, impresarul sportiv Rich Paul.

Cântăreața în vârstă de 34 de ani a postat pe Instagram o serie de imagini în care apare alături de Paul, inclusiv una în care țin împreună cheile noii lor locuințe.

Citește și: O imagine rară. Portretul de familie adorabil pe care Anna Kournikova l-a postat pe Instagram de ziua lui Enrique Iglesias 


Ea deține deja trei vile într-un cartier din Beverly Hills în care își au reședința numeroase alte staruri.



Casa imensă pe care cântăreața britanică o va împărți cu iubitul său i-a aparținut lui Sylvester Stallone și a fost scoasă la vânzare în urmă cu un an. Actorul american a încercat să vândă proprietatea cu 110 milioane de dolari, dar nu a găsit niciun potențial cumpărător. În luna mai a anului trecut acesta a scăzut prețul de 85 de milioane de dolari. Potrivit Daily Mail, Adele a cumpărat locuința la un preț de 58 de milioane de dolari în luna ianuarie a acestui an.

Vila imensă este amplasată pe o proprietate de 14.000 de metri pătrați și a fost construită în anul 1994 pentru starul din „Rocky”. Casa include opt dormitoare, nouă băi complete și trei băi de serviciu.



În afara celor opt dormitoare, are o sală de fitness, un fumoar, un bar, cameră media, cinema, saună și multe alte elemente personalizate, create special pentru Stallone.

La exterior, este completată de o piscină de tip infinity, cu o priveliște superbă asupra zonei, precum și numeroase peluze, terase și un spa. De asemenea, proprietatea impresionantă este dotată cu o casă cu două etaje pentru oaspeți. Pentru mai multă intimitate, dar și securitate, întreaga proprietate este împrejmuită de gard individual, precum și de gardul care împrejmuiește întregul complex rezidențial din care face parte.



Locuința în stil mediteranean se află într-o zonă retrasă din Beverly Hills și a fost construită în anul 1994, după planul arhitectului Edward Granzbach.

Adele are nu mai puțin de trei alte case într-o zonă din Beverly Hills. Ea îi are ca vecini pe unii dintre cei mai buni prieteni ai săi de la Hollywood, printre care și actrița Jennifer Lawrence. 


Pe lângă fotografia realizată în fața noii lor locuințe, Adele a postat pe Instagram o fotografie în care îl sărută pe iubitul său, Rich Paul. Într-o altă imagine cei doi apar râzând într-un restaurant McDonald's, în care Adele îl servește pe Paul din spatele tejghelei.



În ultima fotografie apare un mesaj dintr-o prăjitură cu răvașe pe care scrie „Ai găsit o companie plăcută. Simte-te bine”.

Adele pare să-și fi găsit fericirea alături de impresarul american. În luna februarie, ea a dezvăluit în emisiunea The Graham Norton Show că își dorește un copil cu iubitul său.


„Aș vrea să am mai mulți copii. Simt că am recuperat somnul din urmă cu nouă ani, când l-am născut pe fiul meu”, a declarat starul.

Într-un interviu pentru Rolling Stone, Adele a descris relația cu Rich ca fiind cea mai „incredibilă, sinceră și ușoară” relație în care a fost vreodată. Deși formează un cuplu de un an, cei doi s-au cunoscut de fapt în urmă cu câțiva ani, la ziua de naștere a unui prieten.

Ei au preferat ca la început să țină secret relația, chiar și față de prieteni, a dezvăluit artista. 


Pe 5 mai, cu ocazia zilei sale de naștere, Adele a postat pentru prima dată pe Instagram, după o pauză de aproape două luni. Purtând o rochie Carolina Herrera și dansând în grădină, artista le-a transmis celor aproape 50 de milioane de followeri de pe Instagram că nu a fost niciodată mai fericită.

„Câtă diferență poate face un an! Dacă timpul continuă să vindece și să netezească fiecare cută din viața mea așa cum face pe măsură ce trec anii, atunci abia aștept să am 60! Nu am fost niciodată atât de fericită! Atât de multe lecții, atât de multe lucruri pentru care să fiu recunoscătoare. Este vârsta de 34 de ani și îmi place! Vă mulțumesc pentru toată iubirea pe care mi-ați oferit-o, ca întotdeauna, de ziua mea”, a scris cântăreața.

Foto: Hepta; Instagram/Adele
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro