10
Arnold Schwarzenegger este încântat de ginerele său, actorul Chris Pratt: „Este un tip fantastic și un ginere grozav”
Divertisment · Vedete / 11.02.2022

Arnold Schwarzenegger a vorbit în cadrul emisiunii „Jimmy Kimmel Live!” despre viața sa de familie, rolul de bunic și despre ginerele său faimos, actorul Chris Pratt.

Citește și: Cum arată în prezent copiii „octomamei” Nadya Suleman. Octupleții au împlinit 13 ani


Arnold, în vârstă de 74 de ani, este încântat de faptul că va mai avea încă un nepoțel. Fiica sa, Katherine, și soțul acesteia, actorul Chris Pratt, au anunțat că așteaptă cel de-al doilea copil. Ei mai au o fiică pe nume Lyla, în vârstă de un an și jumătate.



Felicitat de gazda emisiunii, Jimmy Kimmel, pentru această veste, Schwarzenegger a spus că este simplu să fie bunic. 

„Este cel mai ușor lucru să fii bunic. Ei vin în vizită, eu mă joc cu Lyla timp de o oră sau două, o pun pe cal, o las să se joace cu câinele. Și după două ore pleacă”, a glumit actorul.

„Este fantastic! Mă simt foarte bine când vin în vizită”, a adăugat el, potrivit People.

Vorbind despre ginerele său, fostul guvernator al Statului California a spus despre Pratt, în vârstă de 42 de ani, că este un „un tip fantastic” și un „un ginere grozav”. El a avut numai cuvinte de lăudă și pentru fiica sa, în vârstă de 32 de ani. „O iubesc pe fiica mea, Katherine. Este minunată și sunt foarte mândru de ea”, a declarat Arnold.



„Atunci când ei vin în vizită, parcă toată casa se luminează”, a mărturisit actorul.

În cadrul aceleiași discuții, Kimmel l-a întrebat pe starul din „Terminator” dacă știe ce sex va avea cel de-al doilea nepot al său.

„Nu știu dacă ei știu deja ce sex va avea copilul sau dacă vor să fie o surpriză. Dacă ar ști, ți-ar spune sau s-ar teme că ai putea dezvălui accidental?”, a întrebat moderatorul.

„Chiar nu știu. Dar o dau în bară de multe ori, pentru că nu-mi țin gura închisă”, a glumit Schwarzenegger. „Ar putea să știe, dar nu cred, pentru că soția mea nu voia niciodată să știe. Era întotdeauna jocul de a ghici”, a spus actorul.



„Katherine seamănă mult cu Maria (n. red fosta sa soție) și probabil va alege același lucru și nu își va dori să știe”, a declarat Arnold.

În luna decembrie a anului trecut, Schwarzenegger și fosta lui soție, Maria Shriver, au finalizat divorțul după zece ani de când s-au despărțit.

Shriver, în vârstă de 66 de ani a depus actele de divorț în iulie 2011, după 25 de ani de căsnicie. La două luni de la intentarea divorțului, Arnold a recunoscut public că este tatăl lui Joseph Baena, fiul menajerei Mildred Baena, care a lucrat mulți ani pentru familia starului.



Schwarzenegger și Shriver au împreună patru copii: Katherine, de 32 de ani, și Christina, de 30 de ani, și doi fii - Patrick, de 28 de ani, și Christopher, de 24 de ani. Joseph, fiul lui Arnold și al fostei menajere Mildred Baena are tot 24 de ani.

Joseph Baena a vorbit de curând despre relația cu tatăl său și a dezvăluit că în prezent sunt „foarte apropiați”.


„Trebuie să spun că a durat ceva timp ca relația dintre mine și tatăl meu să fie una apropiată și să simt că pot glumi în preajma lui și că putem vorbi despre orice”, a spus Joseph într-un podcast găzduit de fiicele actorului Sylvester Stallone.

„Am fost crescut de mama și îmi făceam tot timpul griji pentru că nu voiam ca el să aibă o părere proastă despre mine și să se gândească 'Ce naiba face băiatul ăsta? Tot timpul este la petreceri'”, a mărturisit Baena. „Acum este grozav. Sunt foarte apropiat de tatăl meu și glumim despre orice”, a adăugat el.

Foto: Hepta; Instagram/chrispratt

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro