„Băiatul rău“ cu inimă mare: Reacția unei fetițe bolnave când l-a văzut pe Drake lângă patul ei

Vedete / De Daniel Dumitrescu, 21.08.2018

Drake i-a făcut o vizită-surpriză unei fetițe care așteaptă un transplant de inimă. Reacția micuței este emoționantă.

N-o fi el cel mai cuminte băiat din lume, dar important e că are o inimă mare. Și că din toată inima a făcut un gest minunat pentru o fetiță bolnavă care chiar are nevoie de o inimă.

Sofia Sanchez, în vârstă de 11 ani, este internată la spitalul Lurie's Children din Chicago, în așteptarea unui transplant, iar visul ei era să îl întâlnească pe Drake. Când celebrul rapper i-a făcut o vizită-surpriză, micuța a înlemnit, nevenindu-i să-și creadă ochilor.

Drake a postat pe Instagram o imagine superbă din timpul vizitei și a scris alături: "Eu și draga mea Sofia, vorbind despre Bieber, Owls și baschet."


El a surprins și reacția adorabilă a micuței în momentul în care l-a văzut lângă patul ei. Sophia a rămas cu gura căscată când l-a văzut. "O, Doamne!", a exclamat aceasta, în timp ce cântărețul se apropia de patul ei. "Ai vrut să vin, sunt aici", i-a spus Drake. "Cum ești?", a întrebat-o.

Artistul a fost curios să afle la ce se uita pe laptop, iar fetița i-a spus că urmărește "Riverdale", un serial popular. "L-ai văzut? E pe Netflix", i-a explicat ea. "L-am văzut o dată sau de două ori", i-a răspuns Drake, după care a întrebat-o: "Îmi dai o îmbrățișare sau nu?". "Da, te rog!", i-a spus fericită micuța, sărind din patul ei.


"Sunt atât de fericit că am venit să te văd", i-a spus Drake, iar răspunsul fetiței a fost pe măsură: "Sunt atât de fericită că ai venit!".Cei doi au făcut apoi câteva selfie-uri și înregistrări video pe care le-au postat pe Instagram, iar Drake i-a dăruit apoi Sofiei câteva obiecte promoționale și i-a cântat hit-ul său intitulat sugestiv "God's Plan". Totodată, i-a dat un autograf, nu înainte de a-i cere însă fetiței aceeași favoare.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro