Alături de cel de-al doilea soţ, Tunkay Ozturk, mult mai tânăr decât eaUn studiu al Universităţii Columbia a descoperit că după 40 de ani, riscul de a naşte un copil care va prezenta malformaţii la naştere este de 2,9 % comparativ cu 1,7 % pentru femeile care nasc un copil mai devreme de 35 de ani. Dintre toate aceste malformaţii, cele cardiace sunt cele mai comune. Un alt studiu a descoperit că riscul unor malformaţii la nivelul inimii este de 4 ori mai mare în cazul unor femei care nasc după 40 de ani faţă de cele cu vârsta cuprinsă între 20 şi 24 de ani.Complicaţiile asupra gravidei nu sunt nici ele de ignorat, pentru că se poate dezvolta sarcină extrauterină, placenta praevia (o inserare a placentei peste colul uterin, cu grave potenţiale complicaţii), diabetul gestaţional şi preeclampsia (toxemia gravidică - manifestată prin hipertensiune arterială, pierderea de proteine prin urină şi edeme la nivelul membrelor). Dacă mămica este la al doilea copil, este mai predispusă şi la probleme ca hemoroizii, presiune crescută pe vezica urinară, prolapsul ţesuturilor din uter şi vagin, sau lăsarea sânilor, din cauza faptului că muşchii şi alte ţesuturi din aceste zone au mai fost întinse deja.
”Circa o treime dintre toate sarcinile femeilor între 40 şi 44 de ani se termină cu un avort spontan. Motivele sunt multiple: ovulele pot fi de calitate scăzută, ţesutul care căptuşeşte uterul poate să nu mai fie destul de primitor sau aportul de sânge către uter poate să nu mai fie suficient pentru a susţine o sarcină. Diabetul neidentificat sau hipertensiunea netratată pot contribui la afectarea creşterii şi la complicaţiile naşterii. De aceea, femeile trecute de 35 de ani trebuie monitorizate mai atent, se fac mai multe ecografii şi analize. Însă modul în care decurge naşterea dacă aveţi peste 40 de ani depinde de mai mulţi factori precum starea de sănătate generală, condiţia fizică, obiceiurile sănătoase de viaţă şi faptul că este sau nu primul copil”, explică dr. Silviu Istoc, medic specialist Obstetrică-Ginecologie.Pentru toate femeile care au peste 40 de ani şi doresc să rămână însărcinate este recomandat examenul medical riguros şi monitorizarea permanentă a sarcinii. Spre exemplu, medicul trebuie să analizeze istoricul medical existent în familiile partenerilor, pentru a identifica posibile riscuri pentru făt.“Alte teste obligatorii în sarcină sunt: analizele uzuale (hemoleucograma, coagulograma, glicemia, acidul uric, ureea, creatinina, transaminazele în fiecare din cele trei trimestre de sarcină), examenul bacteriologic al secreţiei vaginale şi urocultura”, adaugă dr. Istoc.

Bunica mea a avut 45 de ani cand s-a nascut mama... fiid al noualea copil...
O femeie poate naste un copil sanatos pana la varsta de 44-46 de ani, cu conditia ca sarcina sa fie atent monitorizata. Analizele medicale si ecografiile au mare importanta la aceasta varsta. Eu ma numar printre mamicile care au nascut la varsta de 42 de ani. Baietelul meu a primit nota 10 la nastere.
"Zana" arata din ce in ce mai mult a ... scorpie! Mai bine s-o ia "sus", ca daca face vre-un copil, il sperie! Sa traiti bine!
Maria Ionescu, Andreea Marin ”căsătorită a doua oară...”, sau nu ești tu informată?! Eu zic că-i a 3-a oară!!