Cindy Crawford despre Richard Gere: „Nu ştiu dacă am fost vreodată iubiţi“

Vedete / 11.02.2016

La două decenii după divorţ, fotomodelul a declarat că fostul ei soţ i se pare un străin. Ea spune că la 26 de ani era prea tânără pentru mariaj.

Vedeta a vorbit cu toată deschiderea despre căsnicia sa eşuată cu Richard Gere. Ea avea 26 de ani când s-a căsătorit cu actorul american, pe atunci unul dintre cei mai sexy bărbaţi din lume.

La 20 după divorţ, Cindy Crawford mărturiseşte că era prea tânără pentru mariajul cu starul de cinema. Dar nu vârsta ei era problema, ci a lui - Gere avea atunci 42 de ani, iar diferenţa de generaţii şi-a spus cuvântul.

"Nu mă gândeam că eram tânără, dar chiar eram prea tânără. Am fost cu Richard şase ani, dar numai doi ani căsătoriţi", a spus ea pentru podcastul WTF realizat de Marc Maron.


Deşi Cindy spune că mariajul cu Richard Gere a durat doar doi ani, nunta lor a avut loc în 1991, iar divorţul s-a produs în 1995, punctează cotidianul britanic Daily Mail.

Când Maron a întrebat-o pe Cindy Crawford dacă ea şi Richard, acum în vârstă de 66 de ani, sunt încă prieteni, ea a răspuns sinceră: "Suntem amici, dar mi se pare că e ca şi cum el s-a întors acolo de unde a început, ca şi cum ar fi un străin, pentru că nu ne vedem prea mult."

"Cred că o parte din problema relaţiei noastre a fost că nu am ştiut niciodată dacă noi am fost iubiţi, ca o pereche, pentru că eu eram tânără, iar el era Richard Gere. Şi atunci am început să mă maturizez, dar în interior, şi e greu să schimbi natura unei relaţii când eşti deja în ea", a explicat fostul supermodel.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro