Cum îşi explică Kim Kardashian succesul: Principiile care au făcut-o bogată

Vedete / 14.03.2018

Starleta a pozat pentru Vogue India şi a dezvăluit principiile care au ajutat-o să devină celebră şi să aibă o avere de 200 de milioane de dolari.

Admirată şi criticată deopotrivă, Kim Kardashian este una dintre cele mai mediatizate vedete la nivel mondial. Show-ul "Keeping Up With The Kardashians" şi linia de produse de înfrumuseţate KKW Beauty au ajutat-o să strângă o avere estimată la 200 de milioane de dolari, iar celebritatea sa se măsoară în milioane de like-uri pe care le adună cu postările ei zilnice pe reţelele de socializare. Bun sau rău, modelul pe care ea l-a consacrat merge uns şi o menţine în prim-plan.

Succesul nu vine, însă, pe bandă rulantă, la infinit. Vedeta în vârstă de 37 de ani are câteva principii care au ajutat-o să ajungă la acest nivel. Într-o postare pe site-ul ei,
kimkardashianwest.com, Kim Kardashian a scris câteva rânduri pe această temă şi a publicat câteva imagini dintr-o şedinţă foto realizată pentru ediţia din India a revistei Vogue.

"M-am distrat bine la şedinţa foto pentru coperta Vogue India. Mi-au plăcut toate culorile folosite şi amestecul de stiluri indian cu cel vestic", a scris ea. "Au creat în studio şi acest uimitor perete din flori roşii pentru una dintre imagini. Mario s-a ocupat de machiajul meu şi Chris Appleton mi-a făcut părul. Toate pozele sunt făcute de Greg Swales", a continuat vedeta.


Kim Kardashian apare în acest pictorial îmbrăcată într-o fustă indiană tradiţională. În alte imagini, ea e acoperită cu o jachetă lungă de culoare roşie.

Pe lângă şedinţa foto pe care le-a prezentat-o fanilor, Kim le-a vorbit şi despre succesul său. "Deşi nu există o reţetă a succesului, am descoperit că m-a ajutat să mă ţin de aceste principii pentru a-mi construi afacere şi a-mi îmi împlini visurile. Nu există scuze pentru întârzieri, pentru absenţe sau pentru a nu-ţi termina treaba. Toţi avem alte lucruri de făcut, aşa că dacă te apuci de ceva, trebuie să o termini la timp şi să fii respectuos", a explicat ea.


Kim a subliniat că o regulă fundamentală pentru obţinerea succesului este să-ţi placă ceea ce faci: "Dacă găseşti ceva de care eşti pasionat, caută o cale prin care să devină job-ul tău. Vei munci din greu dacă îţi pui inima şi sufletul în carieră."

În plus, scrie Kim, contează enorm să ai încredere în tine: "Fie că postez pe canalele mele de socializare sau îmi prezint perspectiva în show-ul nostru, sunt încrezătoare în vocea mea."

Drumul spre succes implică multe riscuri şi ezitări. Iar dacă simţi că ceva este greşit, atunci trebuie să admiţi asta: "Dacă fac o greşeală, învăţ din ea şi merg mai departe. Nu da vina pe alţii!", explică starleta.


Pe de altă parte, contează mult să ai timp doar pentru tine. Cu o activitate susţinută şi cu trei copii - North, de patru ani, Saint, doi ani, şi Chicago, două luni - Kim preţuieşte mult timpul liber: "Dacă îţi laşi timp doar pentru tine, vei găsi inspiraţia în locuri neaşteptate şi nu te vei epuiza. Dacă eşti prea stors pentru a munci, vei lăsa lucruri neterminate sau le vei face prost", a explicat ea.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro